Categories: Info si Utile

Dezinsectie cu elicopterul

Primăria Timişoara continuă lupta pentru combaterea muștelor și țânțarilor. Aceasta se va desfășura, de acum, și aerian, cu elicopterul, așa că municipalitatea face unele recomandari.

„Temperaturile ridicate din ultima perioadă au determinat condiţii favorabile de înmulţire a insectelor producătoare de disconfort pentru populaţie şi purtătoare de boli transmisibile la om, fapt pentru care sunt necesare măsurile de combatere a acestora”, se precizează într-un comunicat semnat de viceprimarul Dan Diaconu.

Substanţele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi nu pun în pericol populaţia şi animalele. Totuşi, crescătorii de albine sunt rugați să limiteze, pe cât posibil, zborurile acestora, deoarece în condiţii de soare puternic şi insolaţie, pot fi afectate albinele aflate în zbor.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

2 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

3 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

3 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

4 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

4 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

5 ore ago