Categories: Timp liber

Golf sub lumina de lanterna, la Recas

Gentlemen only lady forbidden. Inițial, golf. Acum, acest sport nu mai este exclusiv masculin. S-a văzut asta și sâmbătă, la prima competiție nocturnă de golf din România. S-a jucat la Recaș, cu mingi fosforescente. Concursul s-a terminat mult după miezul nopții, după o ploaie torențială.

În România sunt numai patru terenuri de golf: la Pianu, în județul Alba, la Breaza, în București și la Recaș. Doar cel de la Pianu are 18 găuri, adică un circuit complet. La Recaș sunt nouă găuri, ceea ce înseamnă că, pentru un concurs complet, jucătorii trebuie să parcurgă traseul de două ori. Între șase și nouă kilometri, pe jos.

Concursul de sâmbătă noaptea a adus la Tite Golf Resort 15 din cei 61 de membri ai clubului. E prima competiție jucată după apusul soarelui în România. S-au scos din portbagaje gențile cu crose, s-au încălțat pantofii speciali și, puțin după ora 21, s-a plecat pe traseu. N-au lipsit lanternele, și, o altă premieră, mingile fosforescente. Trei dintre concurenți sunt femei.

Între timp, Sorin Drăgoi, administratorul terenului, explică: „Oricine începe să joace golf în mod organizat pleacă de la un handicap de 54 de puncte. În funcție de rezultate, acest handicap scade, la început foarte repede. Noi avem 61 de membri. Cel bun dintre ei are un handicap de 8,5”. De altfel, în România nu există jucători profesioniști de golf. „Nu e un sport prea cunoscut la noi. De aceea nu sunt nici terenuri. În județul Arad, la Fântânele, a început construirea unui circuit complet, pe fonduri europene, dar lucrările au fost oprite. Bucureștenii preferă, de exemplu, să se înscrie la cluburile din Bulgaria”, mai spune Sorin Drăgoi.

Nu e deloc simplu să lovești mingea. Instructorul Gabriel Hâncotă trebuie că are o răbdare de fier. „Genunchii îndoiți, mingea între tălpi, spatele drept. Stați peste minge și nu uitați să întindeți brațele”, spune instructorul. Teoretic, e simplu. Practic, nu prea. În plus, crosele par adevărate arme albe, iar o minge trimisă aiurea te poate trimite direct la spital. Important e să nu spargi capul nimănui.

Cine joacă golf la Timișoara? Ca peste tot în lume: doctorii, avocații, oamenii de afaceri. Cei care își permit să plătească taxa anuală de 500 de euro. Sunt însă și copii, care nu plătesc taxa. Cel mai mic are 12 ani. Faptul că sunt membri ai unui club afiliat Federației Române de Golf le oferă avantajul de a putea juca pe terenuri adevărate, în străinătate. Ceea ce și fac, de altfel, de mai multe ori pe an. Ultima dată, acum două săptămâni, au fost la Zrenjanin, la un concurs organizat de clubul de acolo. Au plecat cu autocarul și au fost mai mulți decât gazdele.

Sunt două ceasuri peste miezul nopții, iar cerul se luminează pe ici, pe colo. Vântul care a bătut puternic toată seara a adus, în sfârșit, norii. În câteva minute pornește și ploaia. Rapidă, caldă, schimbă aerul. Apar și primii concurenți. Au deja peste patru ore de când au plecat pe traseu. Când se vor aduna toți, calculatorul adună datele de pe cardurile de concurs și stabilește câștigătorul. Fericitul va mai scădea puțin din handicap.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

10 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

17 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

17 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

18 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

19 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

22 de ore ago