Categories: Invatamant

Alternativa moderna la clasicele gradinite

FasTracKids lansează noi provocări pentru părinți și copiii cu vârste între șase luni și opt ani. Sistemul FTK este complementar celui clasic și se bazează pe dezvoltarea inteligenței emoționale a celor mici.

Există 12 module tematice cu care sistemul FasTracKids vine în întâmpinarea copiilor. Acestea sunt matematică, economie, tehnologie, ştiinţele Pământului, biologie, ştiinţele naturii, astronomie, literatură, comunicare, artă şi teatru, lecţii şi obiective de viaţă, creativitate. Cei mici învață, alături de instructori specializați, să-şi exprime şi gestioneze sentimentele şi emoţiile.

Numărul copiilor care au trecut pragul centrului de pe strada Popa Şapcă depăşeşte pragul de 500, cu o medie de 80 absolvenți pe an. Părinţii care vor să-şi înscrie copiii la Centrul FasTracKids o pot face telefonic, la numărul de telefon 0256.434.034. Copilul participă apoi la o ședință demonstrativă, care precede alegerea programului adecvat.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

9 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

11 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

12 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

12 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

14 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

14 ore ago