Categories: Timp liber

Grafferi din toata tara, uniti-va! La Timisoara!

Anul trecut au colorat picioarele podurilor peste Bega și zidurile anumitor clădiri, cu voie de la municipalitate. Cei mai tari grafferi din România au venit, din nou, la Timișoara, unde vor demonstra că tot ceea ce fac este cu adevărat artă, nu „mâzgăleală”.

Festivalul Internaţional de Street-Art (FISART) este coordonat de Facultatea de Arte și Design, în colaborare cu Primăria Timișoara, Centrul Cultural German și Fundația EnduRoMania. Evenimentul durează până joi. Sunt invitați artişti din Germania, Elveţia Ungaria şi România. Aceștia au la dispoziție patru locuri pentru a-și compune operele: parcarea subterană de la mall, grădina de vară a sălii Capitol, faţada estică a Facultăţii de Arte şi strada Alba Iulia.

Festivalul are ca scop revitalizarea estetică a unei părţi de oraş, iar pe de altă parte, înţelegerea de către comunitate a rolului artei stradale. Artiștii prezenți, împreună cu organizatorii evenimentului, iau în discuție și elaborarea unui cod al grafferilor, încercându-se diminuarea fenomenului ilegal de graffiti şi dezvoltarea artei stradale, aşa cum este ea înţeleasă în acest moment. (sursa foto: http://www.facebook.com/roua.flaviu)

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

10 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

13 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

13 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

13 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

14 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

15 ore ago