Categories: Social

Spulberati cu 160 km/ora de un sofer care fugea de la un alt accident

Un tânăr de 22 de ani care s-a urcat la volan nervos, după ce s-a certat cu iubita lui, va avea toată viața pe conștiință viețile a doi oameni. Asta, dacă supraviețuiește. Accidentul a avut loc sâmbătă, pe șoseaua care leagă Timișoara de Moravița, în dreptul localității Pădureni.

Un bărbat și o femeie, soț și soție, au sfârșit tragic sâmbătă, după ce un șofer intrat pe contrasens le-a lovit în plin mașina. Acesta fugea de la locul unui alt accident pe care îl produsese cu câțiva kilometri mai devreme.

Tânărul se certase cu prietena lui și, nervos, s-a urcat în mașină, cu gândul să ajungă la Timișoara. După câțiva kilometri, gonind nebunește pe șosea, a lovit un microbuz. N-a oprit însă la locul accidentului și a continuat să calce pedala de accelerație. În dreptul localității Pădureni, mașina Audi pe care o conducea a ajuns pe contrasens și a intrat în plin într-un Logan în care se aflau cei doi soți.

Impactul a fost atât de puternic, încât cele două persoane din Logan n-au avut nicio șansă. Pompierii chemați la locul accidentului au muncit mai mult de jumătate de ceas pentru a reuși să scoată victimele din resturile mașinii. Medicii au încercat procedurile de resuscitare, însă fără niciun rezultat.

Șoferul vinovat a ajuns și el la spital în stare gravă. El a suferit un traumatism abdominal și fracturi la membrele inferioare, fiind în stare comatoasă. Polițiștii i-au recoltat probe de sânge pentru a vedea dacă băuse alcool înainte de a se urca la volan. El urmează să fie acuzat de ucidere din culpă. Acul vitezometrului mașinii sale s-a oprit la 160 kilometri/oră.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

8 minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

18 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

19 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

19 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

20 de ore ago