Categories: SocialUltima ora

Cornu jr. duce Politia in instanta

Fiul miliardarului timișean Georgică Cornu a dat Poliția în judecată pentru că nu a primit cele mai bune calificative la evaluarea profesională anuală. Flavius Cornu este ofițer la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Timişoara.

Flavius Cornu contestă faptul că în raportul de activitate transmis de superiorii săi către conducerea IGPR i s-a dat calificativul „satisfăcător”, în loc de „superior”. Dacă ar fi primit cel mai bun calificativ, fiul „Regelui asfaltului din Banat” ar fi putut accesa o funcție superioară în poliție.

„Mă consider profund nedreptăţit deoarece mi-a fost acordat calificativul „satisfăcător”, deși toată activitatea mea în 2011 dovedește că ar fi trebuit să mi se acorde un calificativ superior”, a arătat Flavius Cornu, în plângerea înaintată instanței. Polițistul Cornu se plânge și de faptul că alți colegi ai lui au fost mai bine tratați de superiori. El a contestat în primă fază calificativul primit, însă cum reclamația nu a fost admisă, s-a adresat instanței. IGPR a solicitat mutarea dosarului de la Tribunalul Timiş, la Curtea de Apel.

Primul fiu al miliardarului Georgică Cornu, Flavius Cornu lucrează la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş din 2005. El a lucrat mai întâi la Serviciul Poliţiei Rutiere, apoi a fost transferat la Secţia 4 de Poliţie Timişoara, iar din 2008 este ofiţer în cadrul Biroului de Crimă Organizată Timişoara. Cornu junior este ofițer la Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, în 2012 fiind promovat de superiorii săi pe funcţia de ofiţer specialist II.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

9 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

12 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

13 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

13 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

13 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

13 ore ago