Categories: Social

Descinderi la traficantii de tigari

Poliţiştii de la Crimă Organizată au descins, marți dimineață, la patru adrese din Timișoara și Silagiu, unde existau informații că locuiesc membrii unei rețele de contrabandiști de țigări. Aceștia erau urmăriți încă de anul trecut.

Polițiștii spun că țigările erau aduse din Serbia, fiind ascunse în rezervoare sau în portierele mașinilor cu care erau transportate. Capul bandei de traficanți are un service auto, unde vehiculele erau modificate în așa fel încât să poată adăposti cât mai multe pachete.

În ultima lună, în zona Timișoarei au fost confiscate sute de mii de țigări. Un vâlcean urmărit pe autostrada spre Arad avea în mașină nu mai puțin de 50.000 de pachete. În aceeași zi, într-o mașină al cărei șofer a cauzat un accident în care și-a pierdut viața, polițiștii au găsit alte 20.000 de pachete.

UPDATE: Patru persoane au fost reţinute şi sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, spălare a banilor, deţinere şi comercializare a produselor accizabile  şi contrabandă. Prejudiciul adus statului depăşeşte 26.000 de lei.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

10 minute ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

4 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

4 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

5 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

5 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

6 ore ago