La Timișoara începe, joi, Festivalul Baroc. Acesta marchează ziua de 18 octombrie 1716, data la care prințul Eugeniu de Savoya și-a făcut intrarea triumfală în cetatea Timişoarei. Evenimentul durează până duminică.
Primăria Timişoara și Asociaţia „Festivalul Baroc Timişoara” organizează prima ediţie a Festivalului Baroc. Ziua de 18 octombrie a fost declarată, în 2011, zi de importanţă locală, printr-o hotărâre a consiliului local.
Festivalul începe la Sala Capitol, la ora 17, cu „File din Istorie”, –unor documentare istorice despre trecutul cetăţii Timişoara, realizate de Sergiu Galiş. La ora 18,15 vor fi aprinse 140 de lumânări la bustul lui Eugeniu de Savoya de pe Aleea Personalităţilor. Legenda spune că în seara de 18 octombrie 1716, la lumina a 140 de lumânări a avut loc un Te Deum închinat victoriei. De la ora 19, dacă „Vă place Bach?”, sunteți invitați la un concert simfonic, cu violoncelistul Răzvan Suma.
Programul festivalului
Vineri, 19 octombrie
ora 16, Piața Unirii – Reinterpretarea barocului în modernitate, prezentare de modă „Piaţa Palatului Baroc”, eveniment de artă stradală cu studenţii Facultăţii de Artă, coordonator prof. univ. dr. Elena Minodora Tulcan
ora 17, Piața Unirii – Trupa Mini Merlin a teatrului de păpuși, împreună cu emisiunea „Piti Show” de la Radio Timișoara, prezintă dansuri interactive cu publicul
ora 18, spaţiul expoziţional din Piaţa Victoriei 5 – Expoziţie de documente de epocă şi imagini reprezentând uniforme militare ale Garnizoanei Cetăţii Timişoarei şi ale unităţilor imperiale în perioada barocă; prezentarea armelor originale ale perioadei cuceririi de către austrieci a cetăţii turceşti Timişoara. Prezintă Zoran Marcov şi Sergiu Galiş
Sâmbătă, 20 octombrie
orele 11 – 12, acrobaţii pe coardă elastică, în Piaţa Unirii
ora 11 – Teatrul Merlin, la Sala Baroc a Muzeului de Arta, spectacolul „Giovannino fără frică”, pentru regizoarea Mona Marian. Cluburile Lions și Leo organizează o expoziție cu desene ce reprezintă măşti din peroada barocă. Acestea vor fi scoase la vânzare, sumele adunate urmând a fi folosite în scopuri caritabile. Asociația „Festivalul Baroc Timisoara” va dona banii în contul Monei Marian
ora 12 – parada costumelor de epocă, pe traseul Piaţa Unirii – E. de Savoya – str. Mărăşeşti, cu Fanfara Timişoara Big Band
ora 13 – Să dansăm baroc cu Noua Acropolă (demonstraţie de dans), în faţa Sinagogii de pe str.Mărăşeşti
ora 13.30 – parada se va încheia în acorduri de muzică barocă interpretată de elevii Şcolii Populare de Artă Timişoara şi va fi urmată de o prelegere despre Barocul în Banat cu prof. univ. dr. Rodica Vârtaciu şi de o nouă serie de documente istorice despre trecutul cetăţii Timişoara, cu Sergiu Galiş, prezentate în Sinagoga din Cetate
Duminică, 21 octombrie
ora 9 – Piti Show Baroc cu Radio Timişoara – transmisiune directă (Sala Baroc a Muzeului de Artă. Intrare libera)
ora 18, Muzeul de Artă, Sala Barocă – Ensemble Musica Profana: Caius Hera – teorba & chitara baroca, Judit Andrejszki – soprana & clavecin, Kállay Katalin – flauto dolce, Szabó Zsolt – viola da gamba
Company Canario Historic Dance Ensemble: Aranyos Ágota, Gábor Norbert, Ragoncza Anikó, Ragoncza Imre
ora 19,30, Piata Unirii – Trupa Shadows, „specialiști în arta manipulării focului“: Adelina Cioată, Ramona Cismaru, Cristina Florea , Costin Bleotu.
Așa cum debanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…