Categories: Cultura

Povesti din cartierele Freidorf si Fabric / FOTO

Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și consiliile consultative de cartier Freidorf și Fabric, în colaborare cu Fundația Rubin, Asociația Culturală Ariergarda și Teatrul Merlin, au scos, din nou, timișorenii în stradă, dornici să afle mai multe despre cartierele în care locuiesc.

Cele două evenimente, desfășurate în Parcul Petofi Sandor și în Piața Traian, au avut ca tematică cele mai interesante povești din cartiere, astfel încât cei prezenți să descopere acestor locuri.

Elevii din clasele mici de la Liceul Tehnologic și Transporturi Auto au adus în atenția publicului una dintre cele mai faimoase povești din cartierul Freidorf: viața lui Johnny Weissmuller, timișoreanul care a emigrat în Statele Unite ale Americii cu familia, a ajuns campion mondial la înot, după care a interpretat rolul lui Tarzan și a devenit un star în lumea cinematografică.

Sceneta elevilor de la Școala Generală nr. 21 din Fabric, coordonați de Gina Macovei, actriță a Teatrului Merlin, a readus în atenție o vorbă veche a timișorenilor care spunea că „Toate lucrurile bune vin din Fabric”. Spre finalul programului din Fabric, timișorenii prezenți au făcut un tur al Pieței Traian și au aflat, de la ghidul Alexandra Irimia, povestea monumentelor istorice. Apoi, cu sprijinul RATT, cei care au vrut au avut ocazia de a parcurge cartierul într-un tramvai de epocă.

Istoricul Ioan Hațegan a povestit despre cele mai importante momente istorice din evoluția celor două comunități, precum și despre legendele cele mai captivante. Scriitorii Eliana Popeți, Marius Aldea (Freidorf), Viorel Marineasa, Adela Dragomir, Eugen Bunaru și Marlen Heikmann Negrescu (Fabric) au îmbogățit programul cultural cu lecturi inspirate de istoria cartierelor.

Publicul prezent a avut posibilitatea să pătrundă în atmosfera locurilor de altă dată și prin intermediul expozițiilor de linogravură (Freidorf) și pictură pe sticlă (Fabric). Elevii de la cele două școli implicate în proiect, sub coordonarea artiștilor de la Fundația Rubin, au reprodus imagini cu cele mai frumoase clădiri din cele două cartiere. Săptămâna viitoare, proiectul „Memoria Cartierului Meu” se mută în Fratelia și Mehala.

[nggallery id=1406]

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

La doar două minute de al treilea succes consecutiv! Dumbrăvița, egalată pe final la Buftea, de Tunari

CSC Dumbrăvița se întoarce cu un punct de la Buftea, în urma disputei cu CS…

2 ore ago

Poli își continuă seria excelentă de pe teren propriu. Victorie foarte importantă cu Cugirul

Etapa a 19-a din Liga a III-a a consemnat un duel foarte important pentru configurația…

2 ore ago

Aquatim anunță începerea concursului „The Water We Want” 2026

Aquatim anunță lansarea ediției a șaptea (2026) a concursului internațional de creație artistică pentru copii…

9 ore ago

Timișoara pregătește o nouă ediție a Târgului de Paște

Timișoara lucrează acum la organizarea unei noi ediții a Târgului de Paște. Tema din acest…

9 ore ago

Lucrările la Castelul Huniade merg bine. Au început operațiunile și la castelul de la Banloc/VIDEO

În săptămânile următoare, pe șantierul de reabilitare a Castelului Huniade vor fi 100 – 150…

9 ore ago

Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara

În perioada 28-29 mai, capitala Banatului va deveni și capitala medicinei din România. În orașul…

9 ore ago