Republica Teleorman

Când vă va întreba cineva ce diferență este între aroganții PDL-ului de acum patru ani și aroganții USL-ului de astăzi să știți că nu există mai niciuna. E și aiurea să pui așa problema. E ca și cum ai întreba total nefericit ce e mai greu, un kilogram de plumb sau un kilogram de pene. Aroganța unei puteri va fi cu atât mai simțită de populație cu cât procentul este mai vârtos. La început acest tip de aroganță nu se manifestă în relația directă cu populația care a oferit acest vot abundent, ci față de adversarul politic, față de presa “dușmănoasă” sau orice liber interpret al gesturilor lor politice. Apoi aroganța se extinde și asupra poporului ce s-ar gândi vreodată să ia la întrebări o guvernare în legătură cu promisiunile neonorate.

Aroganța e rudă bună cu cinismul, astfel că o putere puternică precum USL îți va râde acum în nas dacă un candidat de premier sau de ministru va fi semnalat de cineva ca incompatibil. Cine mai poate să zică ceva acum de plagiatul lui Ponta, atâta vreme cât poporul i-a dat dezlegare la furt? Cioacă dacă ar ajunge ministru de interne tot n-ai avea ce să comentezi tu ca umil observator, dacă două treimi din totalul alegătorilor ar  simpatiza un suspect de crimă. Însă odată și odată aroganțele se plătesc în politică. Băsescu a scăpat mai tot timpul, însă o Elena Udrea, Oltean sau Anastase vor fi mereu ținta aroganților din schimbul următor, cel legitimat.

Victor Ponta l-a răzbunat pe Crin Antonescu și i-a amintit Elenei Udrea cum se să ajungi parlamentar de pe locul doi, cum au făcut-o mai toți liberali în 2008. E, acest gen de aroganță e chiar benignă pe lângă se ar putea să urmeze din partea unei puteri pe care nimeni nu o mai poate cenzura. Și, la urma urmelor, de unde atâta îngâmfare la Ponta? Pot înțelege un Crin Antonescu triumfal, care a dus partidul de la 19% în 2008, la cel puțin 28 de procente în aceste zile. Precum un Capatos al politicii, care în goană după ratingul lui Becali a uitat de telespectatorul tradițional liberal.

Dar Ponta? Ponta ce-a adus în plus față de Geoană, decât prezența de spirit de a se alia cu PNL-ul? PSD-ul lui Ponta adună cu tot cu UNPR vreo 30-32 de procente, ca învingători în 2012, față de aproape 34% în 2008, când erau considerați mai degrabă învinși, alături de conservatorii lui Felix. În rest, aceleași năravuri promovate de alte personaje cu chip uman și înșelător democratic, dar care ar face din Teleorman prima bucată de pământ exclusă din UE, dacă Bruxelles-ul ar putea să scape de noi “la bucată”.

Paradoxal, liderii PDL au arătat după prezentarea exit-pool-urilor mai jalnic decât scorul scrutinului. 18-19 procente după o guvernare cumplit de complicată este chiar un scor fantastic, mai ales dacă ai ca termen de comparație PNȚCD-ul. Ce pare însă caraghios la PDL e că această concluzie cu scorul onorabil obținut vine din gura unui Vasile Blaga ce-ți dădea senzația unui politician groghi, ceva în genul bătrânilor țărăniști care, uitând să-și ia Tanacanul, nu înțelegeau pe ce lume se află după alegerile din 2000. Din păcate, Blaga i-a dezamăgit pe cei ce vedeau în el un urmaș al lui Băsescu, lăsând chiar impresia că viitorul PDL ar fi mai degrabă incert fără viziunea de multe ori otrăvită a cotroceanului.

Partidul Poporului arată că prostia ia atâtea forme câte vrea manipulatorul. După FSN-ul timpuriu și PRM-ul în perioada de glorie, poporul cu probleme de concentrare s-a regrupat de data aceasta sub hipnoza catodică a “domnului Dan”. Un “domn Dan” pentru n-a contat deloc că licența cu alegerile furate a fost brevetată cronic de tribunul Vadim. Și chiar n-ar fi treaba mea dacă impostorul și-ar face treaba cu alba-neagra în vreo parcare cu turiști suedezi, dar devine dezolant când constați că aproape 20% din Legislativ n-are altă menire decât ca masă de manevră pentru ce vrea mușchiul constituant al majorității.