Categories: Social

Paisie sustine ca a facut „Casa de Ajutor Reciproc” din bani europeni

Avocatul Arhiepiscopiei Timişoarei în dosarul „Şpagă din bani europeni”, Flaviu Ciopec, a găsit o metodă de a-i scăpa de închisoare pe Paisie Lugojanul şi acoliţii lui. În ultimele zile, la DNA au fost audiaţi mai mulţi martori în cazul unui furt de bani europeni, în care înalte feţe bisericeşti de la Timişoara, în frunte cu Paisie Lugojanul, sunt îngropate până la gât.

Vineri, în faţa procurorilor au fost prezenţi mai mulţi angajaţi de la fostul centru educaţional din Sânnicolau Mare. Cu o zi înainte, una dintre animatoarele educaţionale de la Făget a fost întreruptă în timpul interogatoriului. Avocatul Arhiepiscopiei Timişoarei a întrebat-o pe femeie de ce este nemulţumită dacă a virat o sumă de bani lunar la arhiepiscopie, iar apoi toţi banii i-au fost daţi înapoi. „Este ca la CAR (Casa de Ajutor Reciproc), aţi luat toţi banii o dată înapoi”, ar fi spus Flaviu Ciopec.

Mai-marii bisericii au reținut câte 500 de lei din salariile angajaţilor centrelor, pe post de donație. Centrele educaţionale au fost create în baza unui proiect POSDRU, iar banii de salarii proveneau, evident, din fonduri europene. Bianca Viziniuc, fostă angajată a centrului de la Făget, era scutită de impozit pentru că are o problemă delicată de sănătate. „Locotenenţii” lui Paisie i-au luat, evident sub formă de „donație”, şi banii pe care nu trebuia să-i dea la stat. Astfel, femeia rămânea lunar fără 750 de lei. „Am plătit către oamenii lui Paisie, pentru că nu am avut de ales. Depind de acest serviciu, mie mi-au luat 750 de lei din fiecare salariu, deşi eram scutită de impozit, prin legislaţia românească, dar ei au spus că dacă nu dau banii sunt… discriminată pozitiv!”,a povestit, acum ceva vreme, Bianca Viziniuc.

Lipsa oricărei urme de compasiune a aghiotanţilor lui Paisie s-a transmis şi avocatului care acum încearcă să-i scape de bucluc. Flaviu Ciopec a intervenit a doua oară în audierea Biancăi Viziniuc, încercând să o intimideze. Femeia spune că nu ar fi primit toţi banii pe care a fost forţată să-i „doneze” Arhiepiscopiei Timişoarei. Momentan, ea nu vrea să se constituie parte civilă într-un nou proces pentru recuperarea banilor.

În dosarul în care apare Arhiepiscopia Timişoarei apar episcopul vicar Paisie Lugojanul, preoţii Alin Cuza şi Cristian Pavel şi contabila Mihaela Zărie. Ei sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu şi corupţie.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

42 de minute ago

SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți

Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…

3 ore ago

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

22 de ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

22 de ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

23 de ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

23 de ore ago