Categories: Afaceri

PNTCD a fost salvatorul PDL la alegerile din decembrie

Preşedintele PNŢCD Timiş, Vali Moldovan, s-a dat mare la semnarea protocolului noii „Alianţe DA Timiş”. El susține nici mai mult, nici mai puțin, că PDL ar fi intrat cu greu în parlament, dacă nu exista ARD!

Alianţa DA, care a avut succes în 2004 în formula PD-PNL, este acum alcătuită din două partide de buzunar: PNŢCD şi Forţa Civică. Cele două formaţiuni au făcut parte, alături de PD-L, din Alianţa România Dreaptă (ARD), la alegerile parlamentare din 2012. Acum, ţărăniştii se iau de democraţi şi susţin că fără ei nu făceau pragul electoral.

Dacă PD-L participa în alegeri singur, avea probleme în obţinerea pragului electoral, cetăţenii erau nemulţumiţi. ARD a fost un paravan care a salvat PD-L. Noi însă am dorit să accedem în Parlamentul României, nu să salvăm PD-L”, a spus Valentin Moldovan, preşedintele PNŢCD Timiş.

Replica PD-L Timiş a venit imediat. Consilierul judeţean Oana Gaita, purtătorul de cuvânt al PD-L Timiş, s-a amuzat când a auzit declaraţia liderului ţărănist. „Dacă îmi amintesc bine, sondajele dinaintea formării ARD dădeau PD-L la aproximativ 22%, iar ţărăniştii şi Forţa Civică se aflau undeva în marja de eroare. Le dorim succes în noua construcţie politică, mai ales că în 2014 vor avea un examen politic foarte important”, a spus Gaita.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

2 ore ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

3 ore ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

3 ore ago

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

17 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

18 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

19 ore ago