Categories: Social

Se cauta cea mai frumoasa casa din Timisoara

Studenţii de la Facultatea de Arhitectură îi invită pe timișoreni la concurs. Veți putea desemna, astfel, casa care vă place cel mai mult din cartierul în care locuiți. „Casa care-mi place” se va desfășura până la finele lunii august.

Priectul iniţiat de studenţii de la Facultatea de Arhitectură, prin „Asociaţia de la 4”, vrea să-i facă pe timișoreni atenți la arhitectura orașului în care locuiesc. Sunteți invitați, astfel, să vă alegeți casă preferată din cartierul în care locuiți, s-o fotografiați şi apoi să încărcați imaginile, în perioada aprilie – august, aici. Arhitecţii vor propune şi ei casele lor preferate, dar acestea nu vor putea fi votate. La sfârşitul perioadei de propuneri şi voturi, se vor face cunoscute casele câştigătoare, iar cei care le-au propus vor fi premiaţi.

Casele vor fi prezentate ulterior într-o expoziţie şi va fi organizată o discuţie publică la care vor participa specialişti în domeniu. „Proiectul are un caracter unic şi urmăreşte conturarea identităţii cartierelor timişorene, dar şi formularea unei viziuni globale în legătură cu percepţia cetăţenilor asupra spaţiului construit prin realizarea unei baze de date cu cele mai apreciate construcţii timişorene”, spun studenţii de la Arhitectură.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

2 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

3 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

6 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

7 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

7 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

7 ore ago