Categories: Economic

Sorin Grindeanu ataca Carpatair in parlament

Deputatul PSD Sorin Grindeanu l-a intepelat pe ministrul liberal al Transporturilor, Relu Fenechiu, în legătură cu problemele create de compania Carpatair pe Aeroportul Internațional Timișoara. În adresa sa, fostul viceprimar al Timișoarei ridică mai mult probleme privind siguranța pasagerilor care apelează la cursele Carpatair.

„Aș dori să supun atenției o stare de fapt care pare să se pepetueze și care poate aduce atingere stării de sănătate și chiar vieții pasagerilor companiei Carpatair. În ultima lună au avut loc patru incidente serioase în care au fost implicate aeronave ale companiei Carpatair, două chiar în aceeași zi”, arată Sorin Grindeanu în începutul interepelării.

Apoi, deputatul trece în revistă încidentele. Astfel, în 20 martie 2013, un avion care trebuia să decoleze la ora 13,25 cu destinația Iași n-a mai plecat din cauza descoperirii unor defecțiuni tehnice. Exact în aceeași zi, o cursă pe relația Timișoara – Bergamo a decolat la ora 18, pentru ca o oră mai târziu pilotul să solicite aterizarea de urgență tot pe aeroportul timișorean. Asta, după ce geamul de la cabina pilotului  s-a fisurat. La bord erau 69 de pasageri. Pe 22 martie, un avion care venea din Dusseldorf s-a depresurizat, iar cei 31 de pasageri au avut nevoie de măștile de oxigen. Pilotul a întors aeronava pe aeroportul german, pasagerii ajungând la Timișoara cu un alt aparat. Pe 3 aprilie, o altă aeronavă Carpatair, un Boeing 737, a ratat decolarea de pe aeroportul din Timișoara.

„Domnule ministru, aceasta este doar o cronologie a incidentelor recente, fără să mai pun la socoteală evenimentul din 2 februarie 2013, de pe Aeroportul Roma – Fiumicino, cel mai grav dintre toate, când 16 persoane au fost rănite și spitalizate, după ce un avion Carpatair cu 50 de persoane la bord, care efectua un zbort intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea și a ieșit de pe pistă”, a arătat Grindeanu. El a menționat că, pe portalul „The Aviation Herald”, Carpatair apare cu 12 incidente serioase în ultimii cinci ani.

„Vă rog cu respect să vă prezentați punctul de vedere cu privire la cele prezentate în această interpelare. Am rugămintea, ca în măsura în care considerați oportun punctul meu de vedere, să dispuneți măsuri”, arată deputatul în finalul adresei sale. Cu o zi în urmă, deBanat.ro a arătat că și directorul Carpatair, Nicolae Petrov, a fost în audiență la Relu Fenechiu, căruia i-a cerut destituirea directorului Aeroportului Internațional Timișoara, Dan Idolu. Între aeroport și companie există mai multe litigii pe rol. Astfel aeroportul a pus poprire pe trei conturi ale companiei, invocând datorii de 2,5 milioane de euro. În schimb, Carpatair solicită în instanță aeroportului despăgubiri în valoare de 10,5 milioane de euro.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Puterea apei în Banatul Montan

În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, există un sistem hidroenergetic complex care alimentează Reșița și…

4 minute ago

Ultimele condamnări sonore în Timiș au fost pentru finanțarea clubului Poli Timișoara. Iosif Armaș e bine-mersi

Nu cunosc mulți condamnați penal, dar câțiva au ajuns să tragă ponoase ajutând-o pe Poli.…

3 ore ago

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

19 ore ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

21 de ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

23 de ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

24 de ore ago