Categories: Invatamant

Profesori cu norme reduse, fiindca nu sunt destui liceeni

Câteva zeci de profesori din Timiș se vor trezi cu normele reduse, după ce, în urma primei repartizări computerizate, nu au fost formate destule clase a noua. Pe de altă parte, zece absolvenți au rămas pe dinafară, din cauză că nu au completat suficiente opțiuni pentru licee.

După prima etapă de repartizare computerizată, în judeţul Timiş nu au fost formate 40 de clase de liceu. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean nu cred că există şanse prea mari ca acestea să fie completate după următoarele două repartizări, astfel că ar putea fi afectați 38 de profesori. „Unii elevi au rămas cu situaţia neîncheiată, au rămas corigenţi, repetenţi sau, pur şi simplu, nu au vrut să se înscrie la liceu. Mai sunt două etape, dar nu se vor ocupa toate locurile rămase libere. Este o problemă mare pentru colegii noştri care vor intra în restrângere de activitate”, explică inspectorul școlar general adjunct Aura Danielescu.

După finalizarea primei etape de admitere la liceu, zece elevi au rămas nerepartizaţi pentru că nu au completat suficiente opţiuni. Tinerii au medii cuprinse între 5,78 şi 8,64 şi urmează să afle la ce liceu vor merge după cea de-a doua etapă. Potrivit reprezentanţilor ISJ, probleme s-au înregistrat la Colegiul Naţional Bănăţean, unde la secţia de Ştiinţe Sociale cu predare în limba germană s-au ocupat doar nouă locuri din 29. Soluţia ar fi ca elevii să fie mutați Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, unde au rămas şapte locuri libere la o secţie similară. Alte licee unde au rămas locuri neocupate sunt Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, cu 99 de locuri la secţia de Electronică şi Telecomunicaţii, respectiv 84 la secţia Construcţii şi Instalaţii, sau Liceul Tehnologic de Transporturi, unde doar pentru zece din cele 58 locuri la specializare Electrică au existat solicitări.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

9 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

12 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

13 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

13 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

13 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

13 ore ago