Categories: Administratie

Robu nu mai vrea biciclete in centrul Timisoarei

S-a războit cu artiștii plastici, a trecut apoi la ziariști, iar acum a luat în vizor bicicliștii. Primarul Nicolae Robu va promova în proxima ședință de consiliu local o hotărâre prin care mersul pe bicicletă va fi interzis în zona centrală a orașului. Restricții similare au existat în Timișoara până în 2011.

Un proiect de hotărâre va fi supus votului consilierilor locali la următoarea ședință de plen. Conform acestuia, va fi interzis mersul pe bicicletă în Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii, strada Mărăşeşti şi Alba Iulia. Bicicliştii care nu respectă restricţiile vor putea primi amenzi cuprinse între 100 şi 200 de lei. Municipalitatea ar vrea să interzică pedalatul în zona centrală pe motiv de viteză prea mare a bicicliștilor.

„Având în vedere faptul că, zona centrală a orașului, respectiv Piața Victoriei, strada Mărășești, strada Alba Iulia și Piața Unirii reprezintă zonă de interes turistic, organizându-se adeseori manifestări/evenimente cultural-artistice, se impune restricționarea circulației în sensul interzicerii mersului pe bicicletă. Circulația pe bicicletă în această zona împiedică desfășurarea normală a traficului pietonal, zona fiind în permanență aglomerată, întrucât reprezintă și un loc de tranzit pietonal din zona centrală spre celelalte zone ale orașului”, se precizează în referatul întocmit de Poliția Locală și aprobat de primarul Nicolae Robu.

Noile prevederi sunt cel puțin ciudate, având în vedere că, în ultimul an, mai multe „ture” Verde pentru Biciclete s-au încheiat chiar pe strada Mărășești, unde există, de altfel, și un centru de închiriat. În plus, însuși primarul Robu s-a lăudat cu stațiile intermodale care urmează să fie deschise anul viitor și de unde timișorenii vor putea lua biciclete gratuit. În urbea de pe Bega a mai fost interzisă circulația pe două roți în zona centrală și pe vremea administrației Ciuhandu, când polițiștii locali amendau pe capete bicicliștii pe care-i prindeau prin piețele Victoriei sau Unirii.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

11 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

13 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

14 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

14 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

14 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

14 ore ago