Amaraciunile unui lider CJT

Președintele Titu Bojin a părut trist în ultimul interviu dat pentru deBanat. Parcă nu era în apele lui să recunoască faptul că din zece cetățeni veniți în audiență la cabinetul său, doar trei pleacă cu problemele rezolvate. Pentru restul, viața rămâne la fel de grea ca înainte de întâlnirea cu liderul CJT, fie că e vorba de lipsa unui loc de muncă, lipsa unui loc de muncă mai bun, nevoia unei locuințe sociale, chestiuni de justiție sau probleme cu retrocedarea terenului. Ceea ce, să recunoaștem, este chiar frustrant pentru un tătucă județean PSD.

Nu știu cât îl doare pe Titu Bojin că guvernul n-a găsit bani pentru sudul centurii Timișoarei sau pentru centrul internodal de la Remetea. Poate că nu-i pică bine, dar astea mai pot aștepta încă câțiva ani. Și-apoi, pentru o promisiune ratată îți dai întâlnire cu un electorat cam amnezic de abia peste patru ani. Dar cu omul care ți se uită în față și-ți cere ajutorul te privești în ochi acum, iar dezamăgirea lui echivalează cu încă un pas coborât de pe piedestalul unei statui ridicate, de regulă, unui prim-secretar de dinainte de 89 sau unui baron din gașca lui Adrian Năstase.

Prim-secretarului i te puteai plânge și de lipsa buteliei, și că soțul activist umblă la curve și ignoră celula de bază a societății, familia. Unui baron cum era Sechelariu la Bacău îi plăcea să scoată din buzunar banul făcut din belșug prin tot felul de afaceri din care statul a ieșit prost ca să-l ofere unui amărât venit în audiență. Asta însemna să exiști sub forma unui Dumnezeu local, să decizi destine pentru cei care au curajul și relațiile să-ți ajungă la ușa cabinetului.

Într-o societate normală, Titu Bojin ar fi trebuit să fie mândru de munca sa și a partidului cu care guvernează, dacă problema locurilor de muncă s-ar rezolva pe cale instituțională. Dacă produsul politic al alegerilor ar promova o legislație prielnică mediului de afaceri, iar acest mediu ar genera celor ce-i bat la ușa dlui Titu locuri de muncă, măcar o parte din sutele de mii propuse în campania electorală. Orice altă problemă litigioasă nu ar trebui să se rezolve pe holurile CJT, ci într-o justiție corectă, încurajată prin voință politică, și nu ca frână la recomandările venite de la Bruxelles.

Titu Bojin ar trebui să fie mulțumit de munca sa și de cea a PSD sau USL în momentul în care la ușa sa nu mai stau neamurile sau protejații unui lanț întreg de prieteni, însemnând astfel că societatea a lucrat în locul dlui Bojin. Până atunci însă, președintele PSD Timiș și al CJT trebuie să se mulțumească cu o rată de rezolvare a pilelor de trei la zece. Pentru ceilalți șapte, dacă tot vrea să fie mult mai eficient, să vorbească cu un Radu Țoacă și alți oameni de mare influență in orasul asta.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

11 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

13 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

14 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

14 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

14 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

16 ore ago