Primarul Nicolae Robu vrea să scape de „reaua moștenire” lăsată de vechea administrație, astfel că a promis, pentru anul viitor, o sală de consiliu renovată în totalitate. Va fi schimbat inclusiv sistemul de votare, iar liberalul va căuta un sponsor pentru instalația de climatizare.
Consilierii locali timișoreni n-au venit la ședința festivă doar ca să facă act de prezență. Ei au și muncit, votând la foc automat câteva proiecte care n-au trecut în ședința ordinară, inclusiv cel cu interzicerea bicicletelor în centrul Timișoarei. Un proiect inițiat de viceprimarul Traian Stoia – cel privind reglementarea situaţiei juridice a terenului pe care se află Cimitirul Nicoreşti din zona Steaua – n-a vrut cu niciun chip să se lase votat. El a căzut și vineri, deoarece n-au votat decât 16 consilieri și ar fi trebuit 18 voturi. „Data trecută a luat 16 voturi. Când am făcut verificarea listingului, am constatat că votul viceprimarului Stoia nu a fost luat în considerare. Cel care a conceput proiectul a votat, nu a dat pasiv tocmai la acest vot. S-a mai întâmplat şi altă dată să fim nevoiţi să reluăm votul”, explică primarul Nicolae Robu.
Liberalul e total nemulțumit de sistemul de vot din sala de consiliu local. Acesta face parte din „reaua moștenire” lăsată de administrația Ciuhandu, astfel că i-a pus gând rău. De altfel, Robu are planuri mari legate de sala în care se desfășoară ședințele de plen. „La anul vă garantez că vom sărbători Zilele Timişoarei într-o sală care va arăta cu totul altfel din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere al dotării tehnice. Dotare tehnică va veni chiar mai repede. Nu aveam anul trecut cunoştinţă că nu poate fi achiziţionat sistem de climatizare. Este interzis să se achiziţioneze aparatură de climatizare. Până la anul, dacă va rămâne interzis, voi găsi o altă soluţie din sponsorizare”, a declarat primarul.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…