Arhiva pentru eticheta: renovare

Transformarea cinema Studio e aproape de finalizare

Transformarea cinema Studio e aproape de finalizare

Una dintre cele mai lungi renovări a unui obiectiv public din Timișoara, Cinema Studio, ar putea fi finalizată în perioada următoare. Proiectul de reabilitare a fost donat, încă din anul 2020, de Grupama Asigurari cu Institutul Francez din Romania si Asociatiile Pelicula Culturala, Marele Ecran, Documentor si Asociatia Romana a Filmului Independent (Timishort), fiind în

Primăria Timișoara se apucă, la rândul ei, de lucrări de reparații la Bastionul Theresia

Administrația Timișoarei anunță că va demara, la rândul ei, lucrări de reparații la partea din Bastionul Theresia pe care o administrează. Primăria anunță „lucrări majore la spațiile interioare, cât și cele exterioare”. Primăria Timișoara ia exemplul vecinilor de la Consiliul Județean și se apucă de lucrări de reabilitare la Bastionul Theresia. Acestea reprezintă pregătiri pentru

Este nevoie de oameni cu suflet mare care să ajute două vârstnice din Gătaia. Asociația „Acasă în Banat” a inițiat proiectul/Foto

În Gătaia toată lumea o știe pe doamna Elena Ion, sau „Baba Nuți”, cum i se spune. Este o bătrână de 83 de ani, care a trecut prin multe. Are grijă de fiica sa, de 60 de ani, care a avut probleme de sănătate toată viața și împreună locuiesc într-o casă foarte mică, pe vremuri

Ruben Lațcău anunță noi investiții: Am reparat în ultimele luni demisolurile de la Clinica ORL și Spitalul de Oncologie/Foto

Subsolurile clădirilor unde funcționează Clinicile ORL și Oncologie au fost renovate de Primăria Timișoara, în urma unor investiții de aproape 400.000 de lei. Acolo funcționează cabinete medicale și birourile de internări. Viceprimarul Ruben Lațcău a dat vestea renovării zonelor de la subsolul clădirilor unde sunt Clinica de ORL, respectiv Clinica de Oncologie din cadrul Spitalului

Timișorenii care nu renovează clădirile în care locuiesc sunt buni de plată

Polițiștii locali au aplicat, de la începutul acestui an, un 362 de amenzi proprietarilor de imobile de pe raza orașului care nu și-au întreținut clădirile, au efectuat lucrări de construcții fără a deține documentele necesare sau nu au respectat parametri menționați în autorizațiile de construcție deținute, sancțiunile fiind cuprinse între 500 și 10.000 de lei.

renovare cinema studio

La Cinema Studio a fost demolat zidul cu ecranul de proiecție, în cadrul procesului de renovare. Se ridică altul, mai rezistent/Foto

Constructorul care se ocupă de lucrările de reabilitare a Cinematografului Studio demolează în acest moment o bună parte din structura locației, considerate ”părți slabe”. Aceste părţi vor fi înlocuite cu altele din beton, care vor putea să susțină și noul nivel care va fi ridicat în podul clădirii.  Zidul din spatele cinematografului, unde se afla

Cu bani de la membri ai Clubului Lions Timișoara este renovată o școală la care învață aproape 80 de elevi

În zona rurală sunt școli ale căror clădiri necesită lucrări de întreținere sau chiar renovări, din cauza stării de degradare produsă în timp. Consultându-se cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, câțiva membri de la Clubul Lions Timișoara au vizitat mai multe astfel de școli. Astfel au constatat că la Ohaba Lungă este nevoie de o intervenție

Renovare de 12 milioane de lei la Spitalul Militar de din Timişoara, cea mai întinsă clădire istorică/Foto

O nouă clădire din zona centrală a fost renovată. Este vorba despre Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara, unde recepția finală a lucrărilor de reabilitare a acoperișului și a fațadelor a avut loc joi. Investiția în valoare de aproape 12 milioane de lei s-a făcut cu fonduri exclusiv de la Ministerul

biblioteca judeteana

Clădirea Bibliotecii Județene din Timișoara va fi renovată cu 12 milioane de lei

Consiliul Județean Timiș a aprobat documentația tehnică aferentă reabilitării clădirii în care se află sediul Bibliotecii Județene Timiș. De asemenea, va aloca din bugetul propriu suma de 3,1 milioane de lei care să acopere partea de cheltuieli de renovare care nu vor fi acoperite de la bugetul de stat. Biblioteca Județeană Timiș “ Sorin Titel”,

Gara de Nord

Gara de Nord Timișoara va fi renovată cu 21 de milioane de lei. A fost semnat contractul de execuție

Gara de Nord Timișoara va fi în sfârșit renovată, în cadrul unui contract în valoare de 21 de milioane de lei. Un grup de patru firme timișorene se va ocupa de schimbarea la față a principalei porți feroviare a orașului, aceasta după ce suma alocată proiecului a fost majorată. Licitația pentru reabilitarea clădirii Gării de

Clinica ORL

Clinica ORL din Timişoara a fost renovată, în urma unei investiţii de 1,8 milioane de lei de la bugetul local

Clinica ORL din cadrul Spitalului Municipal Timişoara beneficiază din această săptămână de condiţii de spitalizare pentru pacienţi, în urma unei finanţări în valoare de 1,8 milioane de lei din bani de la bugetul local al capitalei Banatului. Saloanele şi spaţiile de baie, dar şi coridoarele Clinicii ORL, de pe bulevardul Revoluţiei din Timişoara, sunt acum

Haideți să dați o mână de ajutor la reparațiile la casa unei mame cu patru copii de lângă Lugoj!

O mamă cu patru copii din Timiș vrea să treacă cu bine peste iarnă, mai ales că are grijă și de mama ei bolnavă. Toți stau într-o cameră nefinisată, iar reprezentanții asociației Acasă în Banat vor să facă reparații la casă, necesare în prag de iarnă. Veniți alături de ei? Intervenția la casa Ionelei din

Filarmonica Banatul - proiect de reabilitare

Se renovează clădirea Filarmonicii Banatul, dar fără construcţiile din sticlă

Comisia de Monumente nu a acceptat integral proiectul de renovare a clădirii Filarmonicii Banatul, impunând eliminarea construcţiile suplimentare din sticlă care ar fi urmat să fie amplasate în faţada imobilului. Proiectul parţial futurist de reabilitare a clădirii Filarmonicii Banatul nu a întrunit aprecierile Comisiei de Monumente. Aceasta şi-a dat girul pentru propunerea lansată de Primăria

A venit rândul Asociației Acasă în Banat să-și schimbe „casa”. Puteți contribui la renovarea viitorului sediu

A venit rândul celor de la Asociația Acasă în Banat să se mute în „casă” nouă. Pentru noul sediul, cei care renovează case în Banat au nevoie de ajutorul voluntarilor și de materiale pentru a renova casa în care se vor muta. Sediul este amplasat într-o clădire istorică din zona Iosefin, aflată pe strada Ion

Ambulanța pentru Monumente

Ambulanța pentru Monumente – intervenție la cea mai veche biserică de lemn din Banat

Ambulanța pentru Monumente Banat intervine la biserica de lemn de la Crivina de Sus. Edificată în Ilia în 1677, biserica a fost demontată, apoi transportată cu pluta pe Mureş, trasă de boi peste dealuri şi adusă la Crivina de Sus aproape 100 de ani mai târziu. Puteți să vă oferiți voluntar și să dați o

Fântâna cu Pești

La „Peşti” se renovează. Primăria dă jumătate de milion de lei pentru refacerea totală a fântânii din centrul Timişoarei

Loc de întâlnire preferat de generaţii întregi de timişoreni, Fântâna cu Peşti din centrul Timişoarei va primi haine noi. Primăria a semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru proiectul de reabilitare a simbolului oraşului. Un an de zile are la dispoziţie societatea desemnată de muncipalitate, JDA Consult din Timişoara, să facă proiectarea şi execuţia reabilitării

Sorin Maxim si Nicolae Robu

Peste 300 de apartamente din Timişoara vor fi reabilitate termic pentru suma de opt milioane de lei

Un număr de nouă blocuri timişorene vor beneficia de sprijin financiar european pentru reabilitare din punct de vedere termic. Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Municipiului Timișoara au semnat marţi contractele de finanțare pentru două asemenea proiecte de îmbunătățire a eficienței energetice în sectorul rezidențial, de reabilitare urmând să aibă parte 308 apartamente.

Începe șantierul la Domul din Piața Unirii. Lucrările vor dura trei ani și trei luni

Domul Catolic din Piața Unirii din Timișoara intră în reabilitare pe bani europeni. Din 28 ianuarie nu se vor mai ține slujbe în catedrala romano-catolică din zona centrală a Timișoarei, unde se va înlocui și pardoseala din piatră, iar enoriașii sunt rugați să meargă la alte lăcașuri de cult pe perioada renovării.

Trei etaje de la Spitalul de Copii din Timișoara, renovate cu ajutorul donațiilor de la Bursa de Fericire

Asociația Dăruiește Viață, prin „Bursa de Fericire”, a renovat toate cele trei etaje ale Clinicii de oncologie pediatrică, de la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara.Totul a fost posibil grație donațiilor venite din partea oamenilor cu suflet mare.

Acasă în Banat. Ghid de drag, pentru păstrarea caselor, tradițiilor și a sufletului acestei părți de țară / FOTO

Au început cu trei case, sunt la a patra și nu se opresc aici. Câțiva timișoreni cu drag de istoria și poveștile Banatului au pornit un proiect care vrea ca, în anul Centenarului, să păstreze în viață case peste care timpul a lăsat urme adânci. Puteți oricând să vă alăturați lor, din postura de voluntar.

Top