Categories: Primăria Timişoara

Stoia vrea sa-l dea afara pe Garboni! Dintr-un spatiu al PMT

Nici n-a plecat bine primarul Nicolae Robu în vacanță, că viceprimarul Traian Stoia se ia de unul dintre apropiații acestuia. Social-democratul îl arată cu degetul pe Ioan Coriolan Gârboni, a cărui fundație ar sta ilegal, de circa un an, într-un spațiu al PMT. Robu susținea, acum câteva zile, că Gârboni „are” o bucată de bastion, în care a funcționat un club. Este vorba despre același spațiu reclamat de Stoia.

Un spațiu din Piața 700, situat chiar în Bastionul Eugen, e mărul discordiei de această dată. În 2007, Fundația Academică Culturală Timișoara a închiriat, de la primărie, 203 mp interior și 270 mp terasă, pentru a avea un loc unde să-și desfășoare activitatea. La scurt timp însă, FACT a „pasat” localul unei societăți comerciale care a deschis aici un bar. „Imediat ce a intrat societatea comercială, s-a solicitat schimbarea modului de funcționare şi s-a permis funcţionarea unui bar. Deci se permit băuturi alcoolice şi prezentarea de spectacole. În orice caz, unul dintre spectacole erau nişte exerciţii în jurul unei bare”, spune Traian Stoia.

Contractul de închiriere a expirat anul trecut, dar FACT nu a părăsit spațiul și, în plus, ar avea datorii de 60.000 de lei către PMT. Conform lui Stoia, fundația va fi evacuată. „În momentul în care am ajuns în funcţia executivă, am cerut să vină să predea spaţiul. Proprietarul fundației a fost foarte amabil şi tot zicea ca vine. În final a spus că vrea sa negocieze investiţiile pe care le-a făcut”, susține viceprimarul.

„Proprietarul” fundației este nimeni altul decât Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii „Banatul” și unul dintre apropiații primarului Nicolae Robu. Acum vreo zece zile, Robu își expunea noile planuri pentru amenajarea zonei Pieței 700, în care se mai păstrează o bucată din Bastionul Eugen. „Vrem să amenajăm şi acel loc. Dar trebuie să avem o discuţie şi domnul Gârboni, care are o bucată din bastion, unde a funcţionat un club”, declara primarul Timișoarei, citat de adevarul.ro. În aceste condiții, cineva e dezinformat: fie viceprimarul Stoia, care spune că fundația lui Gârboni stă ilegal în spațiu, fie primarul Robu, care vrea să discute cu Gârboni, din postura de „proprietar” de bucată de bastion. În luna iunie, Nicolae Robu a fost în Coreea de Sud exact în perioada în care, ca o coincidență, Filarmonica „Banatul” se afla în turneu în țara asiatică. Excursia de zece zile a costat 270 de euro. Ioan Coriolan Gârboni este în vacanță și a respins toate apelurile noastre telefonice.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

12 minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

28 de minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

20 de ore ago