Categories: AdministratieSocial

Robu: “In jurul Continentalului nu poate mirosi a Chanel”

Primarul Timişoarei Nicolae Robu trage un semnal de alarmă în privinţa mirosului degajat în zona fabricii de cauciucuri Continental. Robu susţine că le-a cerut la sfârşitul anului trecut celor de la Continental ca nivelul poluării să fie mult sub limita impusă de Uniunea Europeană. Chiar dacă situaţia s-a remediat pe moment, iar cei de la Continental i-au prezentat primarului cât au investit ei pentru bunăstarea timişorenilor, mirosul greu degajat în aer a reapărut. Mai mulţi cetăţeni din zonă i-au explicat lui Robu cum stă treaba cu investitorii de la Continental şi cum, din cauza reducerii costurilor, cei de aici poluează în neştire.

 

„Mai mulţi cetăţeni mi-au spus că, în loc să se folosească sistemele de filtrare, pentru reducerea costurilor şi implicit creşterea eficienţei economice, se mai degajă fum şi pe lângă aceste sisteme de filtrare. Eu nu am nicio dovadă şi nu pot să-i acuz de aceste lucruri, dar o explicaţie trebuie să existe”, a spus Nicolae Robu.

 

Cei de la Continental l-au dus cu zăhărelul pe edil, spunându-i că au investit 2,5 milioane de euro în filtre şi alţi bani în ridicarea la 40 de metri a coşului de evacuare a fumului. Totul a fost însă degeaba. Oamenii din zonă sunt obligaţi, zi de zi, să suporte mirosul insuportabil degajat de Continental. Robu face din nou apel la Continental şi le cere să găsească soluţii pentru ca mirosul să dispară. „Din păcate sunt sceptic că se va putea face ca mirosul să dispară cu desăvârşire. Marea greşeală s-a produs atunci când s-au dat aprobări, şi de către autorităţile publice locale din Timişoara, şi de către Guvern, pentru iniţierea acestei investiţii pe această locaţie. Era uşor de anticipat că în jurul unei fabrici de cauciucuri nu poate mirosi a Chanel”, a mai spus Robu.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

20 de minute ago

La Colterm vin săptămânal câte patru garnituri de tren cu cărbune. Societatea are contracte ferme de furnizare, prețurile nu depind de criza mondială

La CET Sud Timișoara sosesc câte patru garnituri de tren cu cărbune pe săptămână, a…

26 de minute ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

O oră ago

CJ Timiș va avea la dispoziție o strategie care să asigure dezvoltarea educației timpurii și evitarea abandonului școlar

Consiliul județean Timiș a lansat activitățile cuprinse în cadrul proiectului Proiectul „Primii pași spre viitor…

O oră ago

Uite cine vorbeşte! Partidul căpuşă al lui Dan Voiculescu cere demisia lui Dominic Fritz. I se alătură liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă

După aproape o lună, s-a trezit şi PUSL, partidul moşit de Dan „Felix” Voiculescu! Printr-un…

2 ore ago

Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Educația studențească va trebui ghidată spre adaptabilitate pe piața muncii

Ce fel de competențe trebuie să aibă un absolvent pentru a rămâne relevant într-o economie…

2 ore ago