Categories: Social

„Wild Carpathia”, poveste din Banat spre Delta Dunarii / VIDEO

România e încă pitorească și extraordinar de frumoasă. Trebuie doar să știi să vezi dincolo de măruntele necazuri de fiecare zi. Face asta, pentru români și străini deopotrivă, Charlie Ottley, în documentarul „Wild Carpathia”, realizat pentru Travel Channel. Cea de-a doua parte a filmului începe pe Clisura Dunării.

Povestea celei de-a doua părți a documentarului „Wild Carpathia” începe pe urmele soldaților romani, pe Clisura Dunării. Portretul săpat în stâncă al regelui dac Decebal, Porțile de Fier și, apoi, Băile Herculane își au locul lor în acest basm modern. Charlie Ottley este uimit de frumusețea locurilor, dar și de nepăsarea contemporanilor săi, care au lăsat în paragină ceea ce, pe vremuri, era cea mai importantă stațiune balneară a Europei.

Camera video pleacă apoi într-o călătorie spectaculoasă pe Transalpina și, după o incursiune la Sighișoara, pentru că Dracula nu poate lipsi dintr-o poveste despre România, filmul poposește la Sinaia. Aici, Principesa Margareta, îi vorbește lui Ottley despre viața din zona rurală a României și despre necesitatea de a păstra viu spiritual acestor meleaguri.

Călătoria se încheie în Delta Dunării, unul dintre cele mai speciale locuri de pe planetă, iar ghidul lui Charlie Ottley este un om pentru care delta nu mai are demult secrete: campionul olimpic Ivan Patzaichin. „Wild Carpathia” spune, în aproape 60 de minute, o poveste pe care, din păcate, mulți dintre români nu mai au nici timp și nici chef s-o vadă. Filmul este realizat în cooperare cu Ministerul Turismului, iar a treia parte va fi lansată în luna noiembrie.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

28 de minute ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

10 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

13 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

14 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

17 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

18 ore ago