apa potabila
Joi, între orele 9 şi 19, va fi întreruptă furnizarea apei reci în Timişoara, pe străzile Calea Urseni, Joseph Strauss, Atomului, Siderurgiei, Recoltei, Electronicii, Jupiter, în cartierul Ciarda Roşie şi în Giroc, pe străzile Crinului, Lămâiţei, Lalelelor şi Macilor. Se va lucra la reţeaua de apă, la intersecţia străzilor Calea Urseni şi Gavril Muzicescu. pentru devierea unei conducte. La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…