Categories: Social

Incepe postul Craciunului

Postul Crăciunului ţine de vineri, 15 noiembrie, şi se încheie marţi, 24 decembrie, ziua din Ajunul Crăciunului fiind una de post aspru. Dezlegarea la alimentele de dulce se face după Sfânta Liturghie de Crăciun. În cele 40 de zile ale postului sunt multe cu dezlegare la peşte, ulei şi vin.

Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia Izbăvitorul. Durata postului Crăciunului a fost stabilită la Sinodul local din Constantinopol, care a avut loc în 1166, în timpul patriarhului Luca Chrysoverghi. Până atunci, creştinii nu posteau toţi la fel. Unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni, unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. La sinodul s-a decis ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie. Din punct de vedere al alimentaţiei, postul Crăciunului este mai uşor decât cel al Paştelui. Se dă dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică.

Conform calendarului creştin ortodox, zilele cu dezlegare la peşte sunt: 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului; 23, 24 şi 25 noiembrie, în această din urmă zi fiind sărbătoriţi Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina şi Sfântul Mare Mucenic Mercurie; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României; 1 decembrie; 3 decembrie – ziua Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani; 5 decembrie – Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit; 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae; 7 decembrie; 8 decembrie; 12 decembrie, când este sărbătorit Sfântul Ierarh Spiridon; 14 şi 15 decembrie.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

2 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

5 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

6 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

6 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

6 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

6 ore ago