Se anunta scandal monstru intre primarie si CJT pe aeroport!

Consilierii locali vor vota, joi, un proiect de hotărâre care prevede cesionarea către primărie a 80% din acțiunile deținute de statul român la aeroportul timișorean. Consilierii județeni au votat și ei, luna trecută, o cedare similară către CJ! Titu Bojin, președintele CJ Timiș, e stupefiat, mai ales că trecerea AIT către autoritățile județene ar urma să se discute foarte curând, poate chiar miercuri, în ședința de guvern .

Pe ordinea de zi a plenului CLT, programat joi după-amiază, se găsește un proiect „privind cesionarea a 80% din acţiunile deţinute de Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor, la Societatea Naţională Aeroportul Internaţional «Traian Vuia SA» Timişoara către Municipiul Timişoara reprezentat prin Consiliul Local Timişoara”.

Altfel spus, Consiliul Local Timișoara vrea să preia pachetul majoritar de acțiuni de la AIT. Interesant este că, nu mai devreme de luna octombrie, consilierii județeni au votat un proiect similar. Mai mult decât atât, tot în octombrie, consilierii locali s-au declarat în favoarea preluării de către CJ a acțiunilor, cu condiția ca instituția condusă de Titu Bojin să cedeze către CL o parte din acțiunile respective.

Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, a fost luat prin surprindere. După ce s-a gândit secunde bune, social-democratul a ajuns la concluzia că trebuie să fie o greșeală. „A fost deja un proiect de hotărâre în acest sens. Astea sunt prostii, probabil e greşit trecut pe site-ul lor. Ne-am înţeles. Au dat hotărâre că va fi 80% la CJ şi, la punctul doi, că ne vom înţelege. Chiar nu ştiu despre ce este vorba acum, sunt în Franţa. Nu cred că se mai poate pune în discuţie. Ori mâine, ori miercurea viitoare, problema urmează să se discute în şedinţa de guvern. Cred că lucrurile sunt clare”, ne-a declarat Bojin.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

14 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

16 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

17 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

18 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

18 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

18 ore ago