CJT vrea sa relanseze turismul din Timis cu fonduri europene

În ultima ședință de plen din 2013 a Consiliului Județean Timiș s-a aprobat participarea județului la constituirea Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului. Aceasta este formată pe un model care funcționează de mulți ani în Germania, la Rosenheim, unde sunt promovate toate tipurile de turism cu sprijinul consiliului județean. Noua asociație este văzută de vicepreședintele CJ Timiș, Călin Dobra, ca o mană cerească pentru turismul din vestul țării.

Ce presupune o astfel de asociație și cum poate relansa ea turismul?
Prin înființarea unei astfel de asociații vom reuși să conectăm ceea ce înseamnă turismul la nivel de Timiș pe un singur palier. Întreaga activitate în privința turismului va fi coordonată de această asociație. Sunt câteva primării în Timiș care, prin proiecte, au reușit construirea unor centre de informare turistică, dar care, la această oră, nu au funcționalitate, pentru că nu sunt conectate, nu sunt cunoscute și nu au capacitatea de a-și promova propria zonă. Am avut o discuție și cu directorul Sorin Maxim de la ADR Vest. Ei au un proiect la care lucrează la această oră pe fonduri europene – construirea unui site de turism la nivel de Timiș, care ar urma să promoveze toate obiectrivele turistice. Acest site va putea fi preluat de asociație tocmai în ideea de a promova obiectivele turistice din județ.

Ce proiecte pe termen scurt aveți în domeniul turismului?
Suntem parteneri în organizarea unor întâlniri zonale și naționale pe zona turismului în județul Timiș. Rolul prioritar al acestei asociații este de a identifica linii de finanțare pe perioada 2014-2020, pentru a accesa fonduri europene și a dezvolta Timișul din punct de vedere turistic.

Care sunt zonele cu potențial turistic în Timiș?
Avem zone importante și prioritare, spre care avem obligația de a ne îndrepta. Este vorba de zona lacului Surduc, rămasă deocamdată în stand-by. Aici nu s-a mai făcut nicio activitate din punct de vedere turistic. Nici legislativ situația nu s-a clarificat. Apoi sunt stațiunea balneoclimaterică de la Buziaș, Băile Calacea și taberele școlare. Pentru taberele școlare am depus deja solicitarea de a le trece din domeniul public al statului în domeniul public al județului. Sunt obiective prioritare pe care sunt ferm convins că prin această asociație județeană le vom valorifica.

Concret, ce se poate face la Surduc?
Ne dorim ca zona lacului Surduc să intre într-un circuit turistic internațional. În urma dicucțiilor și cu primarul din Fârdea va trebui să facem o sistematizare a infrastucturii. Va trebui să venim cu o promovare a zonei și din punct de vedere al condițiilor de cazare și de masă. Cel mai rapid proiect pe care vrem să-l demarăm în zona lacului Surduc este un proiect sportiv care poate însă atrage și turiștii. Vrem să creăm o bază de canotaj prin Asociația Județeană de Canotaj Timiș. În urma vizitei președintelui Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, ne-am propus să facem pe lacul Surduc o bază de canotaj olimpică, un loc excelent de pregătire pentru sportivi, cu toate cele necesare. Lacul Surduc este pretabil la o astfel de activitate. Prin cerearea unei astfel de baze sportive putem organiza și competiții sportive: zonale, naționale și chiar internaționale dacă vom reuși dezvoltarea acestei baze. (sursa foto: www.ziarulactualitatea.ro)

Ce planuri aveți pentru Buziaș?
Stațiunea balneo de la Buziaș nu este în cea mai bună stare. Încercăm să identificăm fonduri de dezvoltare. Și din punct de vedere al infrastructurii, reabilitarea termică a clădirilor din stațiune, dar și valorificarea potențialului balenoclimateric și a apelor de aici. Băile de tratament sunt acum într-o stare jalnică, degradabilă și e păcat să nu reușim să transformăm Buziașul într-o stațiune de mare potențial turistic.

Proiectele vizează în special fondurile europene?
Aceasta este miza, de a atrage cât mai mulți bani europeni. La acești bani europeni trebuie să venim și noi cu cofinanțare, în funcție de locația unde putem identifica un nou proiect. De exemplu, în cazul discutatului proiect Aqualand de la Dudeștii Noi, poate să participe și CJT cu o sumă de bani, și primăria din localitate. Prioritatea zero pentru noi este identificarea fondurilor europene.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei

SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la…

4 ore ago

De Crăciun ne-am luat dubla raţie de ticăloşie şi nesimţire

„De Crăciun ne-am luat raţia de libertate” era un celebru mesaj/slogan al Revoluţiei din 1989. O…

7 ore ago

Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni

Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea…

7 ore ago

Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel,…

8 ore ago

La Cinema Johnny a avut loc primul eveniment de la reabilitare/FOTO

Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit…

8 ore ago

Studiul de fezabilitate pentru noua radială de vest a fost aprobat de consilierii locali

Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul…

8 ore ago