Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din Timișoara prin montarea de contoare inteligente. În perioada martie – iunie 2026, o firmă de specialitate va instala un nou lot de 3.500 de contoare smart pentru clienții din mai multe cartiere ale municipiului.
Noile contoare vor fi montate din 16 martie și vor viza, pentru început, clienții din zona Câmpului (străzile Bitolia, Sucului, Brigadierilor, Calea Moșniței), din cartierul Kunz (străzile Târgu Mureș, Satu Mare, Sovata, Zefirului, Poiana Mărului, Energiei, Subuleasa, Muntele Mic, Sălaj, Baia) și din cartierul Complex Studențesc (străzile Caraș, Mihail Jora, Virgil Birou, Cuvin, Ofcea, Cornelia Sălceanu, Mehadia, Johann Heinrich Pestalozzi, Charles Darwin, Barbu Iscovescu, Roma, bd. Eroilor de la Tisa).
Până în prezent, peste 27.000 de astfel de contoare au fost deja montate la clienții din Timișoara, Ghiroda și Moșnița Nouă, care beneficiază de avantajele citirii automate a consumului de apă.
Contoarele inteligente sunt echipate cu sisteme de comunicare care transmit automat datele de consum. Astfel, consumul poate fi monitorizat mai ușor, iar sistemul poate semnala situații neobișnuite, cum ar fi un consum foarte mare sau foarte mic, posibile intervenții asupra contorului sau nivelul bateriei dispozitivului.
Pentru instalarea noilor contoare, alimentarea cu apă va fi întreruptă pentru scurt timp, aproximativ 10 minute. Clienții vor fi anunțați în prealabil despre ziua în care sunt programate lucrările, pentru a permite accesul echipelor la căminele de apometru.
Prin instalarea acestor contoare inteligente, Aquatim face un nou pas spre servicii mai moderne și mai eficiente, care ajută la o monitorizare mai clară și mai transparentă a consumului de apă.
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…
De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…
Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…