Categories: Social

Ca-n filme: trei romi din clanul Carpaci bagati pe sest intr-o capela din 1850! / FOTO

Cum poți să fii înhumat în 2005 într-o capelă în care ultima înhumare oficială a avut loc în 1974? Primăria Timișoara caută răspunsul la această întrebare, după ce a constatat că la intrarea în capela Kimmel, unul dintre cele mai frumoase monumente funerare din oraș, tronează niște plăci de marmură cu numele și pozele unor cetățeni de etnie romă.

Povestea are un iz tragi-comic. Conform evidenţelor, ultima înhumare oficială în capela Kimmel a fost făcută în 1974, când Lothar Guttfried Ziegler și-a găsit acolo odihna veșnică. I-au supraviețuit soția, Olga Sofia Roza Emilia Filomena Ziegler, născută Kimmel, și fiul, Lothar Maria Gotfrid Corneliu Emil Francisc Ziegler. Ulterior, cei doi au emigrat în Germania, unde Olga Ziegler a și murit, în 1990. În 1987 însă, Lothar Ziegler a plătit, pentru 25 de ani, concesiunea locului pe care este construită capela în care se odihnea tatăl său. Plata a fost făcută, conform arhivelor, în valută. De atunci, bărbatul care ar trebui să aibă acum 77 de ani n-a mai niciun semn de viață.

Capela Kimmel, ridicată în 1850, este unul dintre cele mai frumoase monumente funerare din Timișoara. Aparent părăsită, ea n-a scăpat atenției clanurilor de romi care au pus stăpânire pe cimitirul din Calea Buziașului. Între timp, municipalitatea a constatat că pe fațada principală a capelei au fost montate niște plăci de marmură de un maxim prost gust, cu pozele și numele a patru romi, din care trei săvârșiți deja la cele veșnice. Este vorba despre Gheorghe Trifu Toma, decedat în 1983, Constanța Tanța Bociu, moartă în 1995, și Trifu Surică Cârpaci, încetat din viață în 2005. Ciudat este că, în conformitate cu scriptele primăriei, Toma și Bociu au fost înmormântați, în 1998, în același cimitir, dar în altă parte! În ceea ce-l privește pe Surică, datele lipsesc cu desăvârșire.

Viceprimarul Traian Stoia spune că, din punctul de vedere al municipalității, cei trei nu sunt înhumați în capela Kimmel. „Instituţia noastră nu a dat niciun aviz pentru exhumarea acestor persoane şi reînhumarea osemintelor în alt loc şi nici nu a intrat în posesia unor documente care să ateste că a fost transferat altor persoane dreptul de proprietate asupra Capelei Kimmel. Dacă sunt acolo, trebuie exhumaţi şi mutaţi în altă parte”, a declarat Stoia. „Concesiunea nu a mai fost achitată din 2012 şi, având în vedere că această capelă reprezintă un monument arhitectural deosebit, care face parte din istoria Timişoarei, propunem includerea ei în lista monumentelor istorice”, mai spune viceprimarul. Municipalitatea încearcă acum să dea de urma lui Lothar Ziegler, pentru a discuta cu el.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

14 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

15 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

18 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

19 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

19 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

20 de ore ago