Categories: Economic

Lucrari la apa si canal in zona Modern

Aquatim a demarat de curând lucrări de extindere și de reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare pe mai multe străzi din zona Modern. Mai exact, este vorba de Calea Dorobanților, Calea Lugojului (între Dorobanților și sensul giratoriu spre aeroport), Palmierilor și Mătăsarilor.

Aceste lucrări fac parte din cadrul proiectului cu finanțare europeană „Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Timiș”. Lucrările vor fi executate pe tronsoane de lucru, urmând ca traficul rutier să fie restricționat în zonele afectate. Se estimează ca toate lucrările să fie finalizate până la sfârșitul anului 2014. „Suntem conștienți că șantierul are impact negativ asupra populației din zona afectată, însă investiția vizează în final creșterea confortului cetățenilor. Probabilitatea apariției avariilor ulterioare la rețeaua de canalizare, care ar crea disconfort locuitorilor din zonă, va fi foarte mică. După reabilitarea rețelelor subterane, în zona respectivă se va putea realiza amenajarea străzilor și trotuarelor”, se arată într-un comunicat de presă al Aquatim. Pe timpul deschiderii șantierului, cetățenii din zonă sunt rugați să își parcheze mașinile pe străzile alăturate celor pe care se desfășoară lucrările, iar pe străzile în lucru pietonii să traverseze doar pe podețele special amenajate.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

6 minute ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

21 de minute ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

29 de minute ago

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, marcată la Universitatea de Vest

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, care are loc pe 2 aprilie, va fi marcată pe…

53 de minute ago

La Timișoara se va amenaja o nouă pădure urbană, în zona Bucovina

Un teren degradat din zona Bucovina va fi transformat în spațiu verde în cadrul unei…

59 de minute ago

„Călătorii printre stele”, la Iulius Town: Planetariul revine cu proiecții speciale pentru întreaga familie

La Iulius Town, planetariul a revenit cu noi proiecții speciale pentru întreaga familie. Până pe…

O oră ago