Categories: Sănătate

Un barbat de 300 de kilograme din Pascani va fi operat la Judetean

Urcat într-o ambulanță SMURD cu ajutorul a zece pompieri, un bărbat de 300 de kilograme de la Pașcani urmează să ajungă la Timișoara miercuri seară. Medicii de la Spitalul Județean vor încerca să-l opereze, pentru a-l scăpa de multele kilograme în plus, dar totul depinde de rezultatele analizelor care vor fi făcute pacientului.

Robert Cogeanu are 40 de ani și nu mai puțin de 300 de kilograme în greutate. Bărbatul, originar din Pașcani, a fost lăcătuș. Viața lui s-a schimbat dramatic acum 14 ani, când a leșinat din senin. Când s-a trezit, era o cu totul altă persoană, care nu-și mai recunoștea familia și prietenii. A fost internat apoi la un spital de boli nervoase, unde a primit un tratament. Părinții lui spun că, de când a început să ia medicamentele prescrise, a început să se îngrașe. Medicii cu care au discutat le-au explicat că este vorba despre o reacție adversă, care nu poate fi controlată. Acum, Robert Cogeanu cântărește nu mai puțin de 300 de kilograme, iar viața îi este în pericol din cauza complicațiilor.

Doi medici de la Spitalul Județean din Timișoara s-au oferit să-l opereze pe tânărul aflat într-o situație atât de dramatică. El va trece printr-o operație de micșorare a stomacului, dar și prin alte intervenții în urma cărora îi va îndepărtat stratul adipos. Robert Cogeanu a plecat de la Iași spre Timișoara cu o ambulanță. El a fost urcat în mașină cu ajutorul a zece pompieri și este conectat la un monitor care îi urmărește funcțiile vitale. Bărbatul va ajunge în câteva ore la Spitalul Județean, unde medicii vor decide cât de repede și dacă poate fi operat. (sursa foto: newspascani.ro)

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

18 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

19 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

19 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

19 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

19 ore ago