Bărbatul de 300 de kilograme, adus acum două săptămâni de la Pașcani, a murit marți dimineață. Robert Cogeanu a făcut stop cardiac și nu a mai putut fi resuscitat. El venise la Timișoara în ideea că va putea fi operat de medicii de aici. Într-o săptămână, slăbise șapte kilograme și veștile păreau bune.
Barbatul de 300 de kilograme nu poate fi operat daca nu slabeste
Pacientul de 300 de kilograme adus săptămâna trecută la Timişoara nu va fi operat încă din cauza problemelor cu inima. Organismul lui nu ar suporta anestezia generală, iar bărbatul de numai 40 de ani ar putea muri pe masa de operaţie.
Din cauza problemelor de respiratie, nu se stie cand va fi operat barbatul de 300 de kilograme
Bărbatul de 300 de kilograme din Pașcani a ajuns cu bine la Timișoara, dar medicii încă nu știu când va putea ajunge efectiv pe masa de operație. Robert Cogeanu are numai 40 de ani, dar starea lui de sănătate a fost grav afectată de greutatea sa uriașă. Cele mai serioase sunt acum problemele de respirație.
Un barbat de 300 de kilograme din Pascani va fi operat la Judetean
Urcat într-o ambulanță SMURD cu ajutorul a zece pompieri, un bărbat de 300 de kilograme de la Pașcani urmează să ajungă la Timișoara miercuri seară. Medicii de la Spitalul Județean vor încerca să-l opereze, pentru a-l scăpa de multele kilograme în plus, dar totul depinde de rezultatele analizelor care vor fi făcute pacientului.