Copil, lovit cu o cărămidă în cap
Un tânăr a avut parte, luni după-amiază, de un sfârșit tragic, pe șantierul la care lucra ca să-și ajute un prieten. Bărbatului i s-a făcut rău, iar medicii de pe Ambulanță nu l-au putut salva.
Tânărul de 27 de ani era la Moșnița Nouă, pe șantierul unde un prieten de-al său își construiește casa. Venise să-l ajute pe aceasta la săpatul fundației. La un moment dat, bărbatul a apucat să spună că se simte rău și s-a prăbușit la pământ. Amicii săi au chemat ambulanța, care a sosit în scurt timp. Medicii au făcut manevre de resuscitare timp de câteva zeci de minute, însă n-au reușit să-l stabilizeze, așa că au fost nevoiți să pronunțe decesul. Amicii tânărului le-au spus polițiștilor că acesta spunea de câteva zile că nu se simte prea bine și că îl doare capul, dar n-a dat atenție prea mare acestei stări. Trupul neînsuflețit a fost dus la morgă, pentru efectuarea necropsiei care va stabili cauza decesului.
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…