Categories: Politicieni

Funeriu imparte mere in sediul PNL! Lui Robu i-a dat unul rosu!

Fostul ministru Daniel Funeriu și-a făcut campanie electorală chiar în sediul PNL! El i-a adus primarului Nicolae Robu un… coș cu mere verzi și un măr roșu, pe care i-a propus să-l împartă. Robu a concluzionat că merele roșii sunt bune, însă „altceva roșu” nu.

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, și-a început conferința de presă de la partid cu un musafir neașteptat. Daniel Funeriu, fost ministru al Educației și actual candidat pe Colegiul III Timișoara din partea PMP, a venit peste el cu un coș cu mere, așa, ca între buni vecini. „Noi suntem Prâslea cel voinic și merele de aur. Timișoara este un oraș civilizat și cred că se poate înțelege un astfel de gest”, a spus Funeriu, în fața unui Robu rămas ușor interzis. Între cei doi a mai avut loc un schimb de mere, deși indirect. „Am fost joi într-o acțiune electorală și m-a sunat domnul primar. «Domnule ministru, știți cui i-ați dat un măr? Fiului meu.»”, a povestit candidatul PMP. Robu și-a revenit repede și a făcut glume despre singurul măr roșu din coșul lui Funeriu, care îi propusese, de altfel, să-l împartă. „Merele roșii sunt foarte bune. Altceva roșu nu e bun”, a spus primarul Timișoarei. Daniel Funeriu s-a retras apoi, nu înainte ca Robu să-i spună că, în drum spre ieșire, găsește, undeva în dreapta, și… adeziunile la PNL. „Nu adeziunile pe hârtie contează, ci adeziunile la valori sunt importante”, i-a replicat fostul ministru al Educației. După plecarea acestuia, Robu a filosofat un pic: „Cu merele dlui Nodiţi nu i-a ieşit prea bine”, aluzie la candidatul PDL la alegerile pentru primărie din 2012 . Acesta a împărțit prin tot orașul mere verzi, care însă nu au reușit să-i facă pe timișoreni să-l voteze.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

32 de minute ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

53 de minute ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

O oră ago

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

15 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

16 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

17 ore ago