Categories: Social

„Ingerii Galbeni” au luat prima amenda pentru ridicare ilegala de masini

La mai bine de o lună de la hotărârea de consiliu local care interzice firmelor de tractări şi remorcări auto să ridice autovehicule din parcările private ale oraşului, firma „Îngerii Galbeni” au încasat prima amendă pentru că au blocat ilegal o maşină.

Amenda a fost dată joi, pentru că „Îngerii Galbeni” au blocat, la finele lunii aprilie, o maşină aflată în parcarea unui centru comercial de pe strada Arieş, Amenda a fost de 2.000 de lei. Un alt timişorean a sesizat Poliţia Locală şi a anunţat că va depune reclamaţie după, ce joi seară, maşina sa a fost „sechestrată” de „Îngerii Galbeni” în parcarea unei societăţi de pe strada Miresei. Până acum firma de tractări auto condusă de Răzvan Nedelcu a putut fi amendată de poliţiştii locali doar pentru publicitate ilegală pe domeniul public. Potrivit HCL 146/2014, se interzice blocarea, ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculelor de alte unităţi cu excepţia celor autorizate de Primăria Municipiului Timişoara și se interzice depozitarea vehiculelor ridicate în alte spaţii decât cele aprobate de către Primăria Municipiului Timişoara. De asemenea, toate centrele comerciale au obligaţia să deschidă parcările pentru clienţii acestora sau să controleze accesul acestora prin bariere. Acestea au obligaţia de a înştiinţa clienţii cu privire la modalitatea de parcare, respectiv perioada de timp oferită pentru parcarea vehiculelor clienţilor, precum şi sancţiunile în caz de neconformare. Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează contravenţional cu amendă de la 2.000 – 2.500 lei.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

După jumătate de an pe terenul unde s-a obținut cea mai clară victorie

Liga 2 de fotbal se reia după singura pauză internațională a primăverii, iar pentru echipa…

12 minute ago

Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”

Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției…

21 de minute ago

Lucrările de reabilitare a tronsonului de ale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO

Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total…

32 de minute ago

Investiții de sute de milioane de lei în rețelele electrice din zona de vest

Regiunea de vest a României a beneficiat de investiții de 286 de milioane de lei…

51 de minute ago

Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România

Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la…

O oră ago

Cinci victime în miez de noapte, într-un accident pe A1 lângă Seceani

Viteza dăunează grav traficului și sănătății. La data de 3 aprilie 2026, în jurul orei…

2 ore ago