Categories: Ziaristu' de terasă

Pe banii timisorenilor, PSD face stadioane in Oltenia

La un miting electoral al PSD desfășurat la finele săptămânii trecute la Craiova, vicepremierul Liviu Dragnea a făcut anunțul oficial că guvernul va aloca 55 de milioane de euro pentru construcția unui nou stadion în Cetatea Băniei. Nu e banc cu olteni și „vrăjeală” electorală, ci chiar vor fi alocați bani de la bugetul național pentru construcția „celui mai frumos și modern stadion din România”, cum a anunțat Dragnea. Primărița roșie a Craiovei, Olguța Vasilescu, a plusat îmbujorată toată: „E senzațional, chiar divin! E mult peste ce avem în România. Va fi cel mai frumos stadion din Europa!”. Licitația pentru construcția stadionului care va avea 40.000 de locuri va avea loc în iunie, iar lucrările vor fi demarate în toamnă, urmând să dureze doi ani. În același complex se mai ridică un stadion de atletism de 5.000 de locuri și o sală de scrimă. Pentru gorjenii prezenți la miting, Dragnea a anunțat alocarea a 20 de milioane de euro de la guvern pentru refacerea totală a stadionului din Târgu-Jiu.

Acum, ca timișorean, ar trebui oare să mă bucur pentru că din bugetul național – la care Timișul este cel mai mare contributor după București – se vor face stadioane în toată Oltenia? În paranteză fie spus, stadionul vine, după ce la presiuni politice, echipa Olguței Vasiliescu, nou înființată, a fost înscrisă direct în Liga a II-a. Unicat în Europa, lucru pe care nu și l-a permis nici Ceaușescu, Viitorul Scornicești pornind de jos atunci când a ajuns în Divizia A. Așadar, să mulțumim „PSD-ului iubit” pentru aceste investiții din banii noștri, ai timișorenilor? Era să uit, recent, la Craiova, tot din bani de la buget, a fost finalizată și o modernă sala de sport cu aproape 5.000 de locuri.

Pe bune, n-aș avea nicio problemă, dacă am fi avut și noi un stadion nou, un lucru pe care diverși politicieni locali și centrali ni-l tot promit de mai bine de zece ani. Așadar, e vorba de mai multe guvernări, nu doar a PSD! Dar ce zic stadion? O sală de sport, un bazin olimpic! Hai să zicem că acestea ar fi investiții de lux. Dar măcar o șosea de centură ca lumea să avem, dacă tot băgăm banii noștri în investiții din Oltenia și Moldova! Sau un spital nou sau reabilitarea Gării de Nord sau orice altă investiție. În doi ani de când USL este la putere, în Timiș au venit doar cinci milioane de lei pentru Spitalul de Copii. Vorba vine au venit, fiindcă și aceia au fost doar pe hârtie și nimic mai mult.

Pe de altă parte, apreciez gestul PSD că nici nu se mai obosește să ne promită una sau alta. Cel mult, ni se sugerează că ar fi mai mulți bani pentru Timișoara dacă am avea un alt primar. De exemplu, unul de la PSD. Să zicem unul ca moș Stoia, să ne facă de mirul lumii. Altfel, PSD vrea să fim „mândri că suntem români”. Poate aș fi, dar mi-e peste mână când toată ziua îl văd pe „Fă, Ponta!” la TV mințind de îngheață toate inundațiile!

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

18 minute ago

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

2 ore ago

Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul

La finalul acestei luni lui Cristian Oancea îi expiră mandatul de manager al Spitalului de…

2 ore ago

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

3 ore ago

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

3 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

4 ore ago