Categories: Social

Prima expeditie romaneasca spre Annapurna a esuat

Expeditia exclusiv românească, plecată în martie să cucerească Annapurna, unul dintre primele cinci vârfuri ca dificultate din lume, a eșuat. Numai arădeanul Zsolt Török se mai află pe munte, în tabăra de la 5.000 de metri. Timișoreanul Cristian Tzecu este internat la Kathmandu, din cauza degerăturilor.

Zsolt Török, Cristian Tzecu, George Porancia şi Cătălin Neacşu au plecat, în 28 martie, în prima expediţie românească pentru cucerirea vârfului Annapurna (8.091 metri). Acesta face parte din Top 5 cele mai dificile vârfuri din lume, alături de Dhaulagiri, K2, Kanchenjunga și Nanga Parbat. Arădeanul Zsolt Török spunea, la plecare, că va fi cea mai grea exediție din viața lui. Și nu erau cuvinte aruncate în vânt. Primele probleme serioase au apărut în 21 aprilie, când făgărășeanul George Porancia a trecut la un pas de moarte. El a fost evacuat dintr-un perete de gheață de la 6.200 metri. „Dădea deja semne de extenuare, abia mergea și nu mai putea să-și care rucsacul. Ghinionul a fost că a fost o avalanșă de gheață, nu purta cască, a fost lovit în cap, a pierdut colțarul, ceea ce înseamnă că practic nu mai avea nicio șansă pe munte”, explica, la vremea respectivă, Török, pentru Radio România Actualități.

Pe 3 mai, ascensiunea echipei românești spre Annapurna a luat sfârșit, fără succes. Cristian Tzecu, Cătălin Neacşu şi George Porancia au fost evacuaţi din masivul Himalaya cu elicopterul. Ei sunt acum la Kathmandu, unde timișoreanul Cristian Tzecu este internat, din cauza degerăturilor puternice suferite. Zsolt Török se află în Tabăra 1, la peste 5.000 de metri. „În Himalaya simți tot timpul pericolul care te pândește. În momentul în care te-a prins o avalanșă și ai văzut că se rupe tot versantul deasupra ta și te-a luat, sunetul acela e groaznic. Totodată, știu cum sună când ești în perete și vine elicopterul să te ia, să te scoată de acolo. Nu vă pot explica ce simți atunci. Oamenii au impresia că te duci în Himalaya ca să te purifici sau să meditezi, dar nu e așa. Acolo te duci ca să faci performanță și te bucuri dacă te-ai întors în viață”, a declarat arădeanul de 42 de ani, pentru RRA.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

12 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

38 de minute ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

12 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

14 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

15 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

15 ore ago