După aproape jumătate de an de căutări, supergrupul Rezident Ex are, în sfârșit, vocalist. Rockerilor cu experiență și greutate li se alătură un tânăr ale cărui origini sunt tot timișorene. Cu Sebastian Simonis, Rezident Ex va înregistra un nou album și va filma, în iulie, un videoclip.
Rezident Ex a apărut în vara lui 2012, cu o reeditare a single-ului „Povestiri din gară”, compus de Tavi Iepan și înregistrat pentru prima dată de Cargo. A cucerit apoi rockerii din întreaga țară și s-a impus ca un nume cu greutate în peisajul muzical. Au urmat un album și mai multe turnee, dar, în noiembrie 2013, Kempes și-a anunțat despărțirea, prin ziare, de trupa care îl readusese în prim-plan. În aceste condiții, la începutul anului 2014, Tavi Iepan, Matthias Lange, Christian Podratzky, Adi Popescu şi Vali Potra au dat startul căutării unui vocalist. După aproape jumătate de an, Rezident Ex anunță că noul lead vocal al trupei este Sebastian Simonis.
„Suntem bucuroşi să vă prezentăm una dintre cele mai bune voci rock din România. În urma anunțului nostru, am primit foarte multe solicitări şi căutarea noului solist vocal s-a transformat într-un adevărat casting național. După o primă fază de selecție au urmat imprimări, audiții şi, în final, au rămas câteva voci excepționale. Alegerea noastră a fost Sebastian, pentru că interpretarea, timbrul vocal, personalitatea şi prezența lui scenică se potrivesc perfect la ce facem noi”, spun „veteranii” de la Rezident Ex. Trupa pregătește acum materialul pentru un nou album, iar in luna iulie va filma un videoclip.
Înainte să vorbească românește, Sebastian Simonis a vorbit germană, limbă pe care a învățat-o de la mama lui, Eva Ecaterina Simonis, născută la Timişoara. Sebastian Simonis este autodidact şi, de-a lungul anilor, a învățat să cânte la chitară, tobe, bass şi pian. A cântat și alte trupe rock, ultima sa colaborare datând din 2012, când a lansat, alături de trupa Blind Spirits, albumul „Trapped in Reality“.
Dominic Fritz a ieșit pe stradă, pe șantierul unei companii de utilități, aflat în derulare…
O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…
Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…