Categories: Social

Beat si cu probleme la „mansarda”, a vrut sa-si dea foc in fata prefecturii!

Toropit de căldură și amețit de alcool, un bărbat din Moșnița Nouă s-a gândit să protesteze împotriva guvernului. Si nu oricum, ci dându-și foc în fața Prefecturii Timiș! El a fost liniștit însă de jandarmi și apoi dus la Psihiatrie.

Jandarmii au avut o misiune delicată pe 9 august, după prânz, când un bărbat din Moșnița Nouă era hotărât să-și dea foc în fața Prefecturii Timiș. Omul, bine afumat, susținea că protestează împotriva guvernului și voia să toarne benzină pe el. Jandarmii din echipajul de intervenţie au negociat cu protestatarul și, în cele din urmă, au reușit să-i ia pet-ul de doi litri cu benzină şi bricheta cu care voia să se autoaprindă. Bărbatul a fost dus la sediul Jandarmeriei, unde a fost chemată și o ambulanță. Medicii au constatat că acesta are antecedente de natură psihiatrică, transportându-l la Spitalul Clinic de Psihiatrie Văcărescu. Ulterior, pentru că devenise violent, bărbatul a fost dus sub escortă și internat la Spitalul de Psihiatrie din Jebel.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

32 de minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

2 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

3 ore ago