Categories: Timp liber

„Dracii” catalani au alungat spiritele rele, sub super-luna de la Timisoara / FOTO

Aplec Internacional s-a încheiat duminică seară, în Piața Victoriei, într-o atmosferă de adevărată fiesta. Giganții și „piticii” cu scăfârlii uriașe, „dracii” și dansatorii au stârnit, din nou, ropote de aplauze, iar cei care n-au ieșit în oraș decât în ultima seară au regretat că nu s-au mobilizat mai devreme.

Catalanii știu să se distreze și știu să trăiască la intensitate maximă fiecare clipă. Au demonstrat asta, timp de trei zile, nu mai puțin de 500 de artiști. Aplec Internacional, cel mai mare festival de folclor catalan din afara Barcelonei, și-a ales ca scenă, în premieră, România, iar Timișoara a tras „lozul câștigător”. Giganți, dansatori, acrobați și ale lor impresionante pyramid umane, dar și „draci” au luat cu asalt străzile orașului de pe Bega și, timp de trei zile, au adăugat un strop de nebunie în aerul toropit de căldură al începutului de august. Duminică seară, spectacolul a atins punctul culminant, iar artiștii au dat tot ce aveau mai bun, pentru a răsplăti publicul entuziast. Spectacolul „dracilor” a încântat timișorenii, care au asistat cu uimire la un joc periculos și fascinant cu flăcările. Desfășurată sub un cer straniu și „vegheată”, de deasupra sumbrei clădiri a Muzeului Banatului, de super-lună, reprezentația a durat mai mult decât în serile precedente, semn că artiștii au simțit că trebuie să dea înapoi cel puțin la fel de multă energie pe cât au primit. Aplec Internacional a tras cortina aproape de miezul nopții, însă parte dintre protagoniști vor mai rămâne o vreme în România. De această dată, ca simpli turiști. Unii dintre ei vor petrece câteva zile în Timișoara, alții vor pleca mai departe, spre alte zone ale țării.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

11 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

14 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

15 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

19 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

19 ore ago