Flotari pe creier. Cate calorii arde Miscarea Populara?

În timp ce „granzii” Steaua, Astra și Petrolul își făceau strategii pentru câștigarea campionatului românesc de fotbal, Gigi Becali semna transferuri din pușcărie, iar magnatul Ioan Nicolae încă nu, la conducerea clubului Concordia Chiajna se petrecea o revoluție de catifea. Miza era instalarea unui antrenor care să le permită ilfovenilor câștigarea primului titlu din istorie, la scurt timp de la înființare. Ce mai rămânea de făcut, în opinia patronului din Chiajna, era alegerea antrenorului, dar jucătorii nu erau de acord ba cu una, ba cu cealaltă dintre propuneri, astfel că nimeni nu va afla vreodată la ce diferență de puncte ar fi câștigat Concordia titlul dacă era liniște la echipă.

În tot acest timp, patronul unei alte echipe de la mijlocul clasamentului în politica românească nu reușea să gestioneze problema spinoasă a împărțirii cârnațului făcut din porcul încă netăiat. Ca orice formațiune, și Partidul Mișcarea Populară avea un candidat pentru prezidențiale, ca să nu zică Pierre de Coubertin că spiritul olimpismului nu animă tabăra lui Băsescu după cei zece ani de mandat. Credeam și eu că treaba era una formală, iar Cristian Diaconescu candidatul era sacrificat pentru o cauză nobilă. Că nimeni din PMP nu s-a gândit vreodată că acesta ar avea vreo șansă să câștige lupta cu Victor Ponta și Klaus Iohannis, cum nici Concordia Chiajna nu avea vreo șansă măcar să se salveze de la retrogradare în fața Oțelului Galați și FCM Brașov. Dar că, strategic, se impunea ca un partid nou să arate că există printr-un candidat la prezidențiale, însă nimic mai mult dincolo de această tactică de imagine pentru 2016.

Dar după ce Elena Udrea s-a supărat brusc și și-a propus să fie Traian Băsescu, am tras imediat concluzia că acest partid și creatorul său nu sunt cu picioarele pe pământ sau lucrează pentru adversarul dreptei. Și dacă am fi mai subtili decât sunt chiar liderii PMP, căutând tot felul de tâlcuri în ideea înființării Mișcării, tot nu pot developa care e logica scandalului pe marginea alegerii prezidențiabilului PMP. La ce îi va fi bun Elenei Udrea să obțină 6% din votul pentru Cotroceni, în loc de 4,5% pentru Cristian Diaconescu? Ce vrea să demonstreze cu asta? Ce să negocieze cu procentul ăsta? Care e șansa unei poziționări utile a PMP în lupta pentru parlamentarele de peste doi ani? Iar dacă nu găsim răspunsuri la aceste chestiuni, am putea întreba dacă făcătorii acestui partid sunt oameni normali la cap sau încearcă să dovedească PNL-PDL-ului că nu există viață după Traian.

Ani de zile l-am bănuit pe Băsescu ca fiind cel mai abil și puternic politician pe care România l-a dat după revoluție, dar ungerea cu acceptul său a Elenei Udrea ca prezidențiabil PMP i-ar dizolva complet această aură. Cu atât mai surprinzător este bâlciul ăsta fără miză din PMP, cu cât în partidul lui Traian Băsescu sunt și oameni de ispravă. Daniel Funeriu, Cristian Preda, Papahagi sunt numai câteva exemple de politicieni care ar trebui să se jeneze de budoarul în care au intrat. Nici eu nu plâng după Cristian Diaconescu, un politician cu un „palmares” ciudat pe ruta PSD-UNPR, dar nici nu am cum să cred că Elena Udrea este un câștig pentru competiția din noiembrie. Dacă România ar fi fost pregătită să voteze președinte o femeie, cum vrea să creadă duduia Elena, atunci aș fi preferat de o mie de ori președinte pe Monica Macovei, nu un purtător de intrigi și de poșete Louis Vuitton.