Arhiva pentru eticheta: romania

Vineri, sărbătoare mare la Jimbolia: 100 de ani de la alipirea la România

Vineri, sărbătoare mare la Jimbolia: 100 de ani de la alipirea la România

Mai puţini ştiu, dar Jimbolia a intrat în hotarele României mai târziu decât restul ţării, mai exact în 1924. Pentru a marca un secol de la acest eveniment, în Jimbolia va avea loc o mare sărbătoare, vineri, 12 aprilie, la care vor participa mai multe oficialităţi ale judeţului. Pe lângă aniversarea a 100 de ani

Din nou la un turneu final, după opt ani! România învinge Israelul şi merge la EURO 2024

Echipa naţională de fotbal a României reuşeşte, după opt ani, o nouă calificare la un turneu final, EURO 2024, care va avea loc anul viitor în Germania. Tricolorii s-au impus, în această seară, în faţa naţionalei statului Israel într-o partidă diputată pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), scor 2-1, prin  golurile marcate de Puşcaş şi

Editorial de Ino Ardelean

Paradoxul României. Ţară bogată cu un stat eşuat în „KlausPeSeDism”

Ţara e pe marginea prăpastiei, ne spun guvernanţii de azi, aceeaşi ca şi cei de ieri, de alaltăieri şi dintodeauna de după 1990. Fiindcă în 33 de ani, PNL sau/şi PSD au fost tot timpul la guvernare. Aşa că trebuie „reforme” spun aceeaşi guvernanţi. Care „reforme” în strălucita lor minte, nu înseamnă reducerea cheltuielilor pe

Editorial de Ino Ardelean

România, o ţară în continuă schimbare pentru… a nu se schimba nimic

„Dacă vrem ca totul să rămână cum e, trebuie mai întâi ca totul să se schimbe”, e o cunoscută frază a personajului Tancredi (Alain Delon în celebra ecranizare a lui Luchino Visconti) din Ghepardul lui GT di Lampedusa. O frază care descrie situaţia Siciliei de la mijlocul secolului XIX, înainte de revoluţia lui Garibaldi. O

Literatura salvată. Dialog despre destinul literaturii germane din Ungaria și România

Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 18.00, la Casa Adam Müller Guttenbrunn se vor întâlni scriitori și publiciști din Ungaria și România pentru a dezbate situația creației literare în limba germană din cele două țări. Proiectul “Literatura salvată” al Asociației Videovest în perteneriat cu Forumul Democratic al Germanilor din Banat, Cenaclul Stafette și Roma Office

Editorial de Eugen Sasu

Poporul român, de la Decebal și Traian la Nicolae și Marcel

Preparativele politice pentru o candidatură în tandem Ciolacu-Ciucă pentru președinția României și șefia guvernului arată încă o dată că românului îi place moderația. Nu vrea ciorba nici prea sărată, nici prea dietetică, nici prea acră, nici prea dulce, nici prea fierbinte, nici prea rece, iar în logica asta putem vorbi mult și bine despre cum

Editorial de Ino Ardelean

Ultimele ştiri din „colonia” România. Petre Daea şi altele

În mod cert cunoaşteţi retorica mai veche, dar care se extinde tot mai mult în ultima vreme, cu „România colonie”; „românii, sclavii Europei”; Oculta etc. În Timişoara principalul purtător de cuvânt al acestei retorici este fostul primar, Nicolae Robu. „Analişti” pripăşiţi prin televiziunile infractorilor ne spun că nici măcar preşedinţii nu îi mai aleg românii,

Editorial de Ino Ardelean

And justice for all? Nu în România!

O ştire recentă, care n-a fost mult mediatizată şi aparent banală într-o ţară cu atâtea probleme mi-a produs un imens gust amar şi o oarecare revoltă interioară. Da, într-o ţară cangrenată de ticăloşie, corupţie, minciună, hoţie, impostură, ipocrizie, plagiate, ajungi să oboseşti să te mai revolţi, atingi o anume alienare şi e greu să te

Ziua cea mai lungă. România poate sparge astăzi „zidul” Schengen

Astăzi este o zi decisivă pentru România, după 15 ani de aşteptare, în ședința Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) putându-se decide intrarea ţării noastre în Spaţiul Schengen. Ziua de astăzi a fost precedată de un adevărat asalt diplomatic la adresa Austriei, singura ţară care se opune aderării României. Austria este ultima ţară care se

Se deschide vama de pe pista de biciclete Timișoara – Zrenjanin. Deocamdată pentru două zile

Consiliul Județean Timiș aduce o veste excelentă pentru iubitorii mersului pe bicicletă. Acestora li s-a pregătit o surpriză pentru ultimul sfârșit de săptămână din septembrie, ei vor putea trece pe două roți, între România și Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, deocamdată doar pentru două zile. Ca urmare a solicitării Consiliul Județean

Naţionala României de fotbal, reprezentată de UVT, în premieră în semifinalele Jocurilor Europene Universitare

Echipa de fotbal a Universității de Vest din Timișoara, reprezentând România la Jocurile Europene Universitare ce se desfășoară în această perioadă în Polonia, la Lodz, a adus cel mai bun rezultat obținut de o echipă universitară românească în istoria Jocurilor Europene Universitare. Este vorba de calificarea în semifinalele competiţiei, după o victorie împotriva Norvegiei în

Ministerele Transporturilor din Serbia și România anunță dezvoltarea colaborării pe calea ferată și pe apă

Nu doar dezvoltarea infrastructurii rutiere este în prim planul atenției oficialilor români și sârbi atunci când vine vorba de colaborarea dintre cele două țări. Zilele viitoare o delegație de la București se va deplasa în capitala Serbiei pentru a stabili cele mai bune modalități de dezvoltare a transportului interstatal pe calea ferată și pe apă.

Bilanț coronavirus, 19 martie: Noi date din țară, dar și din județul Timiș

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.168 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 581 mai puține decât în ziua anterioară. 412 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile

Volodimir Zelensky mulţumeşte României pentru ajutor

Președintele ucrainean Volodimir Zelensky, printr-un nou mesaj postat pe Twitter, a mulțumeit României pentru ”contribuția semnificativă la capacitatea de apărare a țării mele”. De asemenea, Zelensky afirmă că îi este recunoscător omologului său român, Klaus Iohannis, pentru sprijinirea aderăriii Ucrainei la Uniunea Europeană. „Sunt recunoscător României pentru contribuția sa semnificativă la capacitățile de apărare ale

Vama Nadlac

Formular digital la intrarea în România

Începând din 20 decembrie, persoanele care intră în țară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), document adoptat la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană și reglementat astăzi de Guvernul României. Formularul este un document pe care sunt prezentate țările și zonele în care o persoană a călătorit, înainte de a

Octombrie 2021, luna cu cea mai mare mortalitate pe timp de pace din istoria României

Cel mai mare număr de decese de la începutul pandemiei s-a înregistrat în România în octombrie 2021. Numărul persoanelor decedate a fost de 2,9 ori mai mare decât cel al născuţilor vii, înregistrându-se cel mai mare spor negativ din ultimele 20 de luni. Octombrie 2021 (vârful valului IV) a fost luna cu cea mai mare

Editorial de Ino Ardelean

Puteam avea în 1918 o Românie federalizată? Pe urmele lui Ioan Slavici

Mâine sărbătorim Ziua Naţională a României, un nou prilej de festivisme, declaraţii sforăitoare şi grohăieli patriotarde, care de care mai groteşti. Dar poate ar fi şi momentul pentru unele reflexii. Este România de astăzi aşa cum şi-au dorit-o făuritorii unirii ardeleni şi bănăţeni adunaţi pe 1 decembrie 1918  la Alba Iulia? Exista atunci şi o

certificate covid

România a ieşit din zona roşie a listei ţărilor cu risc epidemiologic

Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a actualizat, vineri, lista ţărilor considerate cu risc epidemiologic. Marea noutate este că România a ieșit din zona roşie și a trecut în cea galbenă, urmare a scăderii ratei de incidență COVID. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de vineri Hotărârea numărul 106 privind

Top