Se cere si repornirea curselor aeriene
Trei curse charter de la și spre Tel Aviv în premieră pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Este pentru prima dată în istoria AIT când un avion va efectua o cursă directă spre această destinaţie.
Prima cursă de tip charter spre Israel va avea loc pe 10 august, fiind urmată de încă două, pe 17 și 21 august. Toate trei sunt gestionate de un tour-operator care a ales să aterizeze şi să decoleze de la Timişoara, în urma anulării curselor de la Aeroportul Otopeni. Cursele vor fi efectuate cu o aeronavă Boeing 734, cu 168 de locuri. „Sperăm că această serie de curse aeriene ce reprezintă o premieră pentru noi să fie doar prima. Ne dorim să avem curse regulate spre Israel şi suntem în contact cu operatori aerieni care ar putea efectua zboruri spre această destinaţie”, a declarat Dan Idolu, directorul AIT.
Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…
Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…
Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…
Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția…
Ce spui de o experiență care aduce emoția de pe stadion direct în sala de…