Punctualitatea, privilegiul regilor. Dar Robu nu e rege

Primarul Nicolae Robu a întârziat la un eveniment. Nu mai este o știre, e un lucru banal. Știrea de „breaking news” ar fi că primarul a reușit să ajungă la un eveniment la ora fixă. Unii vor spune că e primar, are multă treabă pe cap și e nomal să mai și întârzie. Dar, în cazul lui, totala lipsă de punctualitate e prea de notorietate, prea vizibilă, prea deranjantă, prea… de la țară. Ultima întâziere a fost chiar ieșită din comun. La inaugurarea Monumentului Rezistenței Anticomuniste de la Pădurea Verde, Robu a fost așteptat trei sferturi de oră pe o căldură toridă de o întreagă asistență. Din care n-au lipsit octogenari care au trecut prin pușcăriile comuniste. Robu avea să vină zâmbitor înconjurat de un grup de tinere, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Ne place să vorbim de rigoarea nemțească, de seriozitate, de respect. Dar un semn al rigorii, seriozității și respectului este tocmai punctualitatea. E proverbială punctualitatea nemților, o dăm ca exemplu și… cam atât. Un lider este mult mai obligat decât un om de rând să dea exemple de seriozitate și de… punctualitate. Asta, dacă dl Robu vrea să arate că e un lider, nu un șef un apucături bizantine. Vorbim de Vest, dar ne comportăm ca-n Est.

Se spune că punctualitatea este privilegiul regilor. Și nu pentru că ei, regii, ar fi inventat-o, ci fiindcă aveau o marjă de manevră privind respectarea orei la care aveau o întâlnire, însemnând și modul de relaționare cu dregătorii săi. Dacă întârziau la ședințe, regii își arătau disprețul față de supuși. Dacă erau punctuali sau chiar veneau mai devreme, însemna că se temea de ei. Primarii nu sunt însă regi, pe cale de consecință, nici Robu nu e rege. Sau nu știm să fie. Dar dispreț față de cei din jur a arătat cu nemiluita!

Prin Banat există o povestioară despre care mulți spun că are un mare sâmbure de adevăr în ea. Se face că, în urmă cu mult timp, într-o localitate, cei din primărie au vrut să convoace o mare adunare la care să participe toți locuitorii. Dar absolut toți. Un lucru destul de greu de realizat, din cauza metehnelor oamenilor. După ce și-au stors creierii cum să ducă la bun sfârșit acest demers, cei din primărie au găsit și soluția. S-a stabilit ca adunarea să se organizeze la ora 10 dimineața. Dar… Românii și sârbii din sat să fie convocați pentru ora opt, ungurii pentru ora nouă, iar nemții la ora zece fix. Doar așa credeau că la ora zece vor fi cu toți acolo. Aici ar mai fi o întrebare retorică: dacă trăia Robu în acel sat, la ce oră i se spunea să vină? La cinci dimineața? Sau la patru?