Un tânăr în vârstă de 18 de ani a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Timișoara înspre Lugoj, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă pe partea dreaptă a sensului de mers și s-a oprit într-un cap de pod.
În urma impactului, un tânăr de 24 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit și transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: arhiva
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…