Categories: Sănătate

A inceput campania de consultatii gratuite pentru prevenirea cancerului de prostata

La Clinica de Urologie a Spitalului Județean a început, luni, o campanie de prevenție desfășurată în premieră la Timișoara. Este vorba de o serie de consultații gratuite pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani, în scopul prevenirii cancerului de prostată.

Campania se derulează în perioada 8-12 septembrie. Obiectivul acesteia este informarea populaţiei asupra cancerului de prostată şi de depistare precoce a acestei boli. Acţiunea se adresează bărbaţilor cu vârste între 50 şi 70 de ani şi constă în consultaţii clinice şi ecografice, după efectuarea prealabilă a unei analize PSA. Costul analizei va fi acoperit de organizatori, pe baza unor vouchere distribuite prin medicii de familie şi policlinică. Consultaţiile se fac la cabinetul de urologie al Policlinicii Spitalului Judeţean, fără bilet de trimitere, după o programare telefonică. Cei interesați trebuie să sune la numărul de telefon 0356-433.111. Campania este derulată de Clinica de Urologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara şi Asociaţia Non-profit de Urologie „Prof. Dr. Petru Drăgan”.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

O oră ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

3 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

4 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

5 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

5 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

5 ore ago