Constantin Ostaficiuc, preşedintele PDL Timiş, susţine că deşi au existat zvonuri cum că Dorin Cutu va fi exclus din partid, realitatea este alta. Mai mult, Ostaficiuc susţine că acest consilier judeţean PDL nu a dat semnale că vrea să se mute în PSD, aşa cum se zvonea. Cutu era dat ca și plecat la PSD, la „pachet” cu prietenul său Sorin Cociobea.
În momentul de faţă. în PDL e agitaţie mare. Ordonanţa 55, care permite aleşilor locali să migreze de la un partid la altul, i-a pus pe jar pe şefii locali ai partidului. Cu toate acestea, Constantin Ostaficiuc, preşedintele PDL Timiş, e neașteptat de liniştit în ceea ce îl priveşte de Dorin Cutu. Acesta era considerat ca și plecat la PSD, mai ales după ce prietenul lui, Sorin Cociobea, a făcut deja pasul. În plus, au apărut zvonuri conform cărora Cutu ar fi fost exclus, joi seară, din partid. „Nici vorbă! Au existat discuţii în contradictoriu în Biroul Permanent Judeţean, dar nu se pune problema”, afirmă însă președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc. Culmea este că acesta nici măcar nu crede că Dorin Cutu ar avea vreo intenție de a trece în barca social-democraților. „Nu, nici vorbă! Au fost tot felul de discuţii, cum sunt datorită acestei ordonanţe nenorocite, cum sunt în toate direcţiile din partea unor indecizii care se întâmpla în lumea publică. Dar este aşa cum vă spun eu”, ne-a mai declarat Ostaficiuc.
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…