Ce facea presedintele cand camarazii ii plecau la furat?

Dacă dosarul Microsoft este cea mai mare captură de mega-corupție a DNA, nu înseamnă neapărat că în România demnitarii transpartinici doar atât, câteva zeci de milioane de euro, au reușit să fure. Da’ de unde, cazul Microsoft este cel mai barosan caz de corupție pentru că noi nu cunoaștem alte zeci de tunuri date după revoluție de hoții cu gulere cândva albe. Poate că nu știm din dosarele justiției nici măcar 1% din faptele de vitejie ale celor care s-au perindat pe la putere, astfel că penalii cu imunitate vor duce cu ei în mormânt probele ce lipsesc astăzi procurorilor. Indiscutabil, valoarea prejudiciului poate fi considerată uriașă. E fabulos să te gândești cât de flămânzi sau numeroși au fost cei de la masa unde s-a împărțit „prada”, de-au plătit de zece ori valoarea unui produs pentru a ajunge „cașcavalul” la toată lumea.

Însă tehnic vorbind, rețeta șmenului a fost atât de uzuală acelor ani încât aproape că nici nu te poți supăra pe cei ce n-au rezistat tentației să fure. Niște oameni de afaceri șmecheri au vândut calculatoare, softuri și cursuri IT la prețuri enorme, mult peste prețul pieței. Așa, și? Nu cu asta s-a ocupat statul în toți anii de după revoluție? Să fie generos cu toți dinozaurii de securiști sau beizadelele lor, să falimenteze bănci de stat pe credite premeditat neperformante, să spargă bugetul Sănătății cu partenerii din industria medicamentului, să încarce în prețuri comisioanele celor din spatele semnăturilor ministeriale, să cumpere fregate britanice la prețuri de submarine atomice? Ce poți să-i reproșezi Ecaterinei Andronescu? În afară de faptul că e femeie bătrână și s-ar ocupa cu din-astea? Ce poți să-i spui unui ministru rătăcit pe-acolo? Că a făcut trafic de influență în guvernarea Năstase, să aibă din ce se finanța partidul? Păi asta era sport național atunci!

Cine n-a beneficiat de un trafic de influență în țara asta să arunce cu piatra în Miki Șpagă. Păi la medic, la o grădiniță mai bună să-ți duci copilul, nu tot asta facem, ne punem pilele în funcție și beneficiem de un mic trafic de influență? Fețe dubioase din PSD și PDL și-au dat mâna peste țară în tot felul de inginerii financiare cu scopul de a fura bugetul statului. Diferența dintre cele două part…, pardon, grupuri de tâlhari este că în social-democrație hoțul este apărat ca la Oituz, ținând de imunitățile parlamentare mai ceva ca de izmene, în timp ce PDL refuză public solidarizarea, lăsând să funcționeze soluția fiecare scapă cum poate, dacă este prins. Dintre candidații la Cotroceni, Elena Udrea n-are nicio treabă că fostul soț Cocoș este bănuit că a luat milioane șpagă, iar Victor Ponta probează că n-a fost șeful corpului de control al guvernului Năstase când i s-a imputat un trafic de influență și donațiile către tineretul PSD n-ar mirosi deloc penal.

Aș putea spune că m-am liniștit. Elena Udrea habar n-avea ce făcea soțul Cocoș, care oricum trebuie să răspundă individual pentru faptele sale, iar Victor Ponta era ca din spuma laptelui și nu știa că tata-n pod belește oaia. Și fără probe care să-l inculpe, Victor Ponta cel puțin știa ce mașinărie generatoare de furturi publice a fost declanșată în timpul Guvernării Năstase sub contractul Microsoft. Dar președintele în exercițiu, năprasnicul Traian Băsescu, atoatestiutorul, baci de servicii secrete, nici nu bănuia ce se întâmplă când ministrul Gabriel Sandu (PDL) a preluat juucăria? Și unul, și celălalt dintre candidați, dar și președintele în exercițiu, știau de ani buni (sau e de bun simț să crezi că știau) despre furturi de sute de milioane de euro, fără să sufle o vorbă, căci altfel mafia le tăia limba. Iar dacă asta nu se cheamă tăinuire, atunci măcar se cheamă că oamenii ăștia n-ar avea ce căuta să ocupe funcția de președinte al României. Moralmente vorbind.