Timișoara are, de acum, o zi a muzicii de orgă, dar ar putea avea și alte asemenea… sărbători. De exemplu, ziua muzicii de chitară sau chiar a muzicii de trombon! Nu trebuie decât ca aleșii locali să fie de acord cu astfel de evenimente.
Pe ordinea de zi a CL s-a aflat, vineri, un proiect care prevedea declararea zilei de 29 octombrie 2014 drept Ziua Muzicii de Orgă în Timișoara. Propunerea vine din partea reprezentanților Universității de Vest, care transmit primăriei că în Timișoara sunt 15 orgi, „având o tractură pneumatică, cutii de suflu cu conuri, iar idealul sonor evoluează în timp de la romantic târziu până la neo-baroc”. Tradiția orgii în orașul de pe Bega datează din secolul al XVIII-lea, astfel că, vineri, consilierii locali au fost invitați să aprobe declararea zilei de 29 octombrie 2014 ca Ziua Muzicii de Orgă din Timişoara.
De votat s-a votat, însă nu înainte ca aleșii locali să se înțepe amical. Social-democratul Alfred Simonis a venit cu ideea ca, dacă tot avem ziua muzicii de orgă, să avem și… ziua muzicii de chitară. „Propun ca ziua de 6 decembrie, Sfântul Nicolae, să fie declarată Ziua Muzicii de Chitară”, a spus consilierul, cu aluzie transparentă la pasiunea muzicală a primarului Nicolae Robu. I-a ținut isonul colegul de partid Radu Țoancă, care a afirmat că grupul din care face parte s-ar putea gândi la inițierea unui proiect pe această temă. Replica a venit prompt din partea unui democrat-liberal, care a spus că, dacă tot e vorba de PSD-iști, ar trebui să avem și… o zi a muzicii de trombon! În final, aleșii au fost de acord ca, pe 29 octombrie, la Timișoara să fie celebrată orga. Suma alocată: 9.000 de lei.
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…
Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…
Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…