Categories: Cronică de film

Fata dispărută (cronică de film)

Fata dispărută (Gone Girl), un film obligatoriu de văzut ce rulează în Cinema City.

Trebuie să încep prezentarea filmului prin a spune că am fost să văd acest excelent thriller (film polițist) de două ori să că de fiecare dată am fost singur în sală. Să mai adaug și că este considerat de mulți critici ca fiind filmul hollywoodian al anului?

Filmul este ecranizarea cărții „Fata dispărută” de Gillian Flynn care semnează și scenariul. Datoriă carții, un bestseller internațional, intriga și – mai ales – deznodământul este binecunoscut. Aș vrea totuși să atrag atenția că vorbim de un film cu acțiuni pe multiple planuri.

Avem viețile celor doi protagoniști, narate prin flashbackuri care par reale, la început, dovedindu-se, pe măsură ce curge intriga, niște născociri când ale soției când ale soțului. Sau aproape născociri. Jurnalul din care ni se citește fiind o făcătură a unei soții, aparent psihopate. Și totuși când polițista îl confruntă pe soț cu jurnalul acesta găsește multe întâmplări reale. Cât e minciună în acel jurnal și cât adevăr?

Apoi soțul, diabolizat în jurnal, pare mai degrabă un pămpălău inexpresiv (bine jucat de Ben Affleck), însă datorită presiunii la care este supus de mass-media și de vecini vedem excese de violență și multă prefăcătorie.

Cu cine să simpatizezi în aceste condiții?

Apoi avem chiar relația între cei doi și relațiile sociale și familiale. Regizorul și scenarista (chiar scriitoarea romanului) ne oferă o suită de lucruri comune ce culminează cu acceptarea păcatelor comune și ascunderea scheletului în dulap. Să vedem. Avem o poveste de dragoste ca în poveste. La început. Care se continuuă cu banalizarea relației de căsnicie. La fel de clasic. Avem niște părinți posesivi și care ăși tratează fata ca pe o fetiță. Probleme la servici. Mamă bolnavă. Tată nebun. Soră iubitoare. Vecini duși cu pluta. Și o amantă de doar 20 de ani.

Știți ce-i lipsește lui Nick Dunne? Un Fight Club. Însă tipul nu e doar un scriitor ratat, soț ratat, fiu ratat, iubit ratat și amant ratat. Este și un leneș. Lupta lui finală va fi să rămână cu soția.

Un alt fir de urmărit este mass-media, un personaj cu o influență (prea)mare asupra tuturor. Practic, în paralel cu jurnalul, cazul se construiește prin intermediul știrilor și a emisiunilor TV. Fascinant cum o oarecare prezentatoare poate influența mulțimea fără a oferi argumente. Doar vorbe și sentimente. Mi-a adus instant aminte de rolul lui Samuel L. Jackson în RoboCop (2014) și de a lui Gâdea la Antene.

Rolul central al acestui excelent thriller (poate chiar cel mai bun film al acestei toamne) este jucat de superba Rosamund Pike (Miranda Frost din Die Another Day). Actrița are ocazia să se desfășoare cu adevărat, fiind pe rând romantică, îndrăgostită, disperată, melancolică, psihopată. Întruchiparea perfectă a femeii cultivate, inteligente, nesigure, egoiste și iar psihopate. O mulțime de caractere într-un singur rol! Iată de ce trebuie să vedeți acest film. Aveți ce savura.

Adaug, la sfârșit, că regizorul David Fincher este un maestru al filmelor dramatice: Fight Club de care deja am pomenit, Se7en un film sfâșietor, Strania poveste a lui Benjamin Button o poveste fantastică, o parabolă a vieții privită în sens invers și multe episoade din serialul House of Cards – dramă politică. Filme din categoria musai de văzut.

Share
Published by
Daniel Timariu

Recent Posts

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

9 ore ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

10 ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

13 ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

13 ore ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

17 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

17 ore ago