Categories: Politicieni

Iohannis vine duminica la Timisoara

Candidatul ACL la Președinția României, Klaus Iohannis, este așteptat duminică la Timișoara, pentru o vizită-fulger, de numai câteva ore. Programul nu e definitivat, dar Iohannis va merge, probabil, în Parcul Rozelor, unde au loc două festivaluri, și avea o întâlnire cu membrii de partid.

Klaus Iohannis, candidatul USL la Președinția României, vine la Timișoara la două zile de la începerea campaniei electorale. Vizita de duminică după-amiază va dura numai câteva ceasuri, timp în care primarul Sibiului se va întâlni atât cu potențialii alegători, cât și cu membrii de partid, într-o adunare organizată la CRAFT. Timișoara este, pe de altă parte, orașul în care Iohannis va participa la ultimul mare miting organizat în campanie, programat pe data de 26 octombrie. Locul în care se va desfășura acesta nu a fost încă stabilit, dar este sigur că nu în Piața Victoriei, unde, conform președintelui PNL Timiș, Nicolae Robu, nu vor se vor ține niciun fel de mitinguri politice.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

13 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

15 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

16 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

16 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

17 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

17 ore ago